Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Atenționare de călătorie în Bosnia și Herțegovina


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bosnia și Herțegovina (BiH) că, din cauza unor lucrări la infrastructură ce sunt în desfășurare, au fost închise unele puncte de trecere a frontierei.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis marți, punctele de frontieră vizate sunt: Deleusa (BiH) — Vraćenovići (Muntenegru) și Klobuk (BiH) — Ilino Brdo (Muntenegru). Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în BiH: +38733207447 și +38761428354, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Sarajevo: +38761428354.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet sarajevo.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?