Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Zeci de profesori au fost repartizați ieri pe posturi; cadrele didactice se feresc de catedrele de la step-by-step


Zeci de cadre didactice au reușit să își găsească un post în învățământ, în ședința de ieri, după ce au rămas pe dinafară la ședința din iulie, când s-au făcut repartiții doar pentru posturile titularizabile. Împărțirea posturilor vacante sau rezervate s-a făcut ieri în ședință publică, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (IȘJ), dar nu înainte ca inspectorul școlar general adjunct, profesorul Aurel Șelaru, să dea asigurări că posturile se împart în ședință. Potrivit acestuia, mitul cum că posturile s-ar împărți altfel trebuie să dispară. „Èšin să vă spun încă de la început că mitul cum că posturile s-ar împărți în altă parte a luat sfârșit. Posturile se dau aici și numai aici. Orice nelămurire aveți, vă rog să întrebați și vi se va răspunde imediat”, a punctat Aurel Șelaru.
Ședința de ieri a început cu completarea de normă la nivelul IȘJ pentru cadrele didactice titulare, a căror normă a fost diminuată datorită nerealizării planului de școlarizare în anumite unități școlare. De asemenea, a avut loc și repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare cel puțin 7 (șapte) la concursul  național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2017-2018, în baza mediei de repartizare de minimum 7 la concursurile naționale de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunile 2016 și/ sau 2015, respectiv 2016, 2015, 2014 și /sau 2013 pentru învățători/ institutori/ profesori pentru învățământ primar, în condițiile din Metodologie.
Educatoarea Cristina Nistoroiu a optat pentru un post la Grădinița nr. 2 din Focșani. Directoarea Vasilica Isac, prezentă în sală, a intervenit pe motiv că nu știe dacă se va realiza grupa de preșcolari, educatoarea Nistororiu renunțând în cele din urmă la acel post. Ulterior, Nadina Cristina Popa, cu o medie mai mică, a primit postul de la Grădinița nr.2. Menționăm faptul că la Grădinița nr.2 au fost două posturi disponibile.

Domiciliul a făcut diferența

În situațiile în care au fost mai multe cadre didactice cu aceeași medie, la departajare s-a ținut cont de domiciliul solicitanților, prioritate având cadrul didactic cu domiciliul în localitatea unde se află postul. Posturile din Focșani au avut cea mai mare căutare, precum și cele din comunele învecinate. Astfel, căutare au avut în special posturile din localitățile unde e poate ajunge ușor cu mașina sau microbuzul, precum cele din Slobozia Bradului, Nănești, Tătăranu, dar și posturi precum cele din Poiana Cristei sau Răiuți, care au fost „acoperite” cu dascăli care locuiesc în localitățile respective sau prin cele învecinate. Au fost și cazuri în care, aflați la prima experiență, unii profesori au acceptat posturi în localități despre care nu știu nimic și cu atât mai puțin despre modul în care se poate ajunge în acele sate. Cele mai multe posturi vacante sau rezervate repartizate ieri au fost pentru educatoare, învățătoare și pentru profesori de educație fizică și sport.
Ocuparea posturilor pentru care este nevoie de cursuri de step este mai dificilă, deoarece multe cadre didactice preferă să facă naveta, decât să stea 8 ore la școală, pe de o parte. Pe de altă parte, există foarte puțini formatori în țară, iar cursurile sunt destul de costisitoare.

Posturi titularizabile vacante

Repartizarea cadrelor didactice continuă, azi, cu cadrele titulare prin detașare la cerere. Tot azi are loc și repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 5 (cinci) la concursul național din sesiunea 2017, conform art. 61 alin. (9), în vederea încheierii unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, la nivelul județului în care au susținut atât proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă, ori în alte județe în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu respectarea prevederilor legale. Trebuie spus faptul că în această perioadă trebuie să fie ocupate și posturile vacante pe perioadă determinată, în funcție de opțiuni și de mediile obținute.
Menționăm faptul că sunt neocupate și câteva posturi titularizabile, deoarece nimeni nu a reușit să obțină nota șapte în cazul anumitor discipline, iar în cazul a două posturi de învățători de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, nimeni nu le-a vrut deoarece vizau învățământul step by step. O situație mai clară cu posturile care mai sunt neocupate sau care s-au vacantat între timp se va cunoaște până pe 1 septembrie, când începe anul școlar pentru profesori.

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?