Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Registrul agricol trebuie completat în format electronic din 2018


Fiecare primărie va întocmi registrul agricol și îl va menține completat la zi în format electronic. Prevederea intră în vigoarea de la 1 ianuarie 2018, potrivit proiectului de norme tehnice pentru completarea registrului agricol publicat de Ministerul Agriculturii. Actul normativ prevede mai multe obligații pentru administrațiile locale în ceea ce privește modul de completare al acestui document care constituie evidența primară a gospodăriilor populației și a societățiilor sau asociațiilor agricole care au terenuri sau animale în proprietate sau folosință. „Registrul agricol se întocmește în format electronic, pe fiecare localitate componentă a unității administrativ-teritoriale, cu obligația de a se interconecta cu Registrul Agricol Național (RAN), în vederea raportării unitare către instituțiile interesate a datelor gestionate de către acesta. În cazul unităților administrativ-teritoriale unde nu s-a trecut la gestionarea registrului agricol în format electronic, acesta se poate întocmi pe suport hârtie”, se arată în proiect.
    Registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară în care se pot găsit informații despre componența gospodăriei sau exploatației agricole fără personalitate juridică, terenurile aflate în proprietate sau în folosință, identificate pe parcele, pe categorii de folosință și pe destinație a terenului, intravilan sau extravilan, modul de utilizare a suprafețelor agricole, respectiv suprafața arabilă cultivată cu
principalele culturi, suprafețele de teren necultivat, ogoarele, suprafața cultivată în sere, solare și alte spații protejate, suprafața utilizată pentru culturi succesive în câmp, culturi intercalate, culturi modificate genetic pe raza localității și suprafața cultivată cu legume și cartofi în grădinile familiale, numărul pomilor răzleți, suprafața plantațiilor pomicole și numărul pomilor, alte plantații pomicole aflate în teren agricol, viile, pepinierele viticole și hameiștile, suprafețele efectiv irigate în câmp.
    Registrul conține inclusiv informații despre echipamentele, utilajele și instalațiile/agregatele pentru agricultură și silvicultură, mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică existente la începutul anului, clădirile existente la începutul anului pe raza localității, atestatele de producător și carnetele de comercializare eliberate sau vizate, mențiuni cu privire la sesizările sau cererile pentru deschiderea procedurilor succesorale înaintate notarilor publici, înregistrări privind exercitarea dreptului de preempțiune, înregistrări privind contractele de arendare, înregistrări privind contractele de concesiune sau închiriere. Normele tehnice propuse de Ministerul Agriculturii prevăd inclusiv modul în care se fac echivalențele în localități unde se folosesc alte unități de măsură decât hectarul cum ar fi prăjina fălcească, pogonul. Toate declarațiile date în asemenea unități de măsură se transformă în hectare, ari și metri pătrați. Astfel, un pogon este echivalat cu 0,5 hectare, cu 50 ari sau 5000 metri pătrați. Un stânjen este echivalat cu 3,6 metri pătrați, o prăjină fălcească are 1,8 ari sau 180 metri pătrați iar un stânjen pătrat moldovenesc înseamnă 4,97 metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?