Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Premierul Tudose spune că situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii


Premierul Mihai Tudose susține că situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii. Întrebat la Radio România Actualități, într-un interviu difuzat vineri, dacă situația actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii, șeful Executivului a răspuns: „Eu cred că da. Sunt și vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile, deci acel părinte nu-și pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Pe tot ceea ce înseamnă civilizație europeană, nord-atlantică, procentul trebuie să fie peste 95% din copii vaccinați. Iertați-mă, când noi stăm în jur de 50% suntem departe de lumea civilizată. (…) Fac o medie pe țară”.
Totodată, Tudose a amintit că Legea vaccinării a fost „în primă lectură”, joi, în ședința de Guvern. „Nu rezolvă toate problemele (…) Pe de o parte, la un capăt al problemei se află sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri. Apoi am constatat că și atunci când sunt n-au ajuns toate în timp util în toată țara. Apoi, după ce au ajuns în toată țara, atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie și copiii vaccinați și, în ultimă speță, au fost acei părinți iresponsabili — și îmi asum cuvântul — care invocând diverse pretexte sau diverse convingeri au considerat — copiii lor nu trebuie vaccinați”, a spus Tudose.
Potrivit premierului, o lege a vaccinării „poate începe cu a asigura stocurile necesare”. „Mi-am asumat și ca proiect al Guvernului, dar și ca proiect personal revigorarea și reinventarea (…) Institutului Cantacuzino, să producem și noi vaccinurile noastre, apoi ele să fie distribuite, iar medicii să-și facă efectiv treaba. Nu se poate să avem județe cu un procent de sub 50% din copii vaccinați. Este absolut incredibil”, a afirmat Tudose. Chestionat când estimează că va fi pusă în funcțiune această lege, Tudose a răspuns: „Este o prioritate a întregului guvern, este o prioritate, repet. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, dar să fie bine”.

Totodată, șeful Executivului a precizat că are în vedere și alte măsuri pentru a fi crescută rata de vaccinare a copiilor. „Am așteptat o lună de zile, să spunem, măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul, a început, am văzut (…) Vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcționează, la un bisturiu mai mare. Mergem pe lanț în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu așa ceva”, a mai afirmat Tudose.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?