Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO şi GALERIE FOTO:Șoferii, obligați să circule lângă axul drumului și cu 30 de km/h pe E85, la intrarea în Golești dinspre Focșani; măsura a fost luată în urma unui accident


Două accidente rutiere s-au produs ieri dimineață pe DN2-E85. Primul a avut loc în jurul orei 09:00, în interiorul comunei Golești, la intersecția drumului județean Golești – Cârligele cu DN2-E85, chiar în fața primăriei din localitate. În accident a fost implicat un autoturism Ford, condus de un tânăr, în care se aflau cinci persoane, și un Logan, condus de un bărbat. Din primele cercetări s-a stabilit că evenimentul s-a produs datorită neacordării de prioritate. Potrivit oamenilor legii, autoturismul Ford se deplasa pe sensul de mers Focșani – Golești, iar Logan-ul se afla în intersecție, șoferul acestuia intenționând să vireze spre Focșani. Martorii spun că șoferul Logan-ului nu s-a încadrat corect, intrând pe ambele benzi de drum și a fost acroșat de Ford, care a intrat apoi într-un copac, după ce a încercat să evite un jandarm ce traversa drumul pe trecerea de pietoni. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a iubitei conducătorului autoturismului Ford, o tânără de 20 de ani, care acuza dureri la o gleznă, și a unei femei, pasageră în autoturismul Logan. Ambele au fost transportate la spital.
În urma producerii accidentului, la intersecția drumului județean Golești -Cârligele cu DN2-E85, a fost luată măsura provizorie a amplasării unor parapeți, prin care se urmărește determinarea participanților la trafic, care circulă pe DN2-E85, să treacă pe banda de lângă axul drumului atunci când trec prin zonă, în așa fel încât să nu-i mai ia prin surprindere pe conducătorii auto care ies de pe drumul județean Golești – Cârligele.

Șeful Serviciului Rutier Vrancea, comisar-șef Cătălin Stegărescu, ne-a spus că intenționează să limiteze viteza în zonă la 30 km/h. „În cadrul lucrărilor de reabilitare a părții carosabile pe DN2-E85, pe raza comunei Golești, am solicitat administratorului drumului o amenajare rutieră corespunzătoare, respectiv aplicarea unor marcaje suplimentare în zona trecerilor de pietoni, cât și la intrarea și ieșirea din localitate. De asemenea, după cum se poate observa, în urma aplicării marcajelor pe partea carosabilă, o situație nu tocmai dorită s-a petrecut în intersecția cu drumul județean Golești – Cârligele și DN2-E85, unde în cursul dimineții, la ora 9:00, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a două persoane, pe fondul neacordării priorității de trecere, motiv pentru care am solicitat în primă fază aplicarea unui marcaj de interzicere a circulației pe banda de lângă acostament, pe DN2-E85, pe sensul de mers Focșani-București, lucru care din păcate nu este respectat de toți participanții la trafic. Din această cauză, am solicitat în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri) secției de drumuri naționale amplasarea unor parapeți, prin care urmărim să-i determinăm pe toți participanții la trafic, care circulă pe DN2-E85 să treacă efectiv pe banda de lângă axul drumului, în așa fel încât să nu-i mai ia prin surprindere pe conducătorii auto care ies de pe drumul județean Golești – Cârligele. Aceasta este o măsură provizorie, care se impunea, având în vedere riscul rutier. Va rămâne probabil în vigoare până în momentul în care se va stabili o amenajare corespunzătoare a intersecției respective, printr-un eventual sens giratoriu. De asemenea, mai avem în vedere, tot în contextul ăsta, reglementarea circulației pe un singur sens pe drumul județean Golești – Cârligele, în așa fel încât să-i determinăm pe toți conducătorii auto care vin dinspre Cârligele să nu mai folosească această intersecție, unde există un risc rutier și să-i determinăm pe toți să iasă prin intersecția străzii 1947 cu DN2-E85”, ne-a declarat șeful Serviciului Rutier Vrancea, comisar-șef Cătălin Stegărescu.

Bărbat pe motoscuter lovit de un Mitsubishi, apoi proiectat într-o Skoda

Cel de-al doilea accident rutier s-a petrecut în jurul orei 11:00, pe raza comunei Dumbrăveni. Un bărbat în vârstă de 68 de ani, care se afla pe un motoscuter, a ieșit de pe drumul comunal 160 în drumul european DN2 – E85, cu intenția de a vira stânga spre Focșani, dar a fost lovit în plin de un autoturism Mitsubishi cu numere de Buzău, care circula pe sensul de mers Focșani – București. În urma impactului, motoscuter-ul a fost proiectat într-o Skoda cu numere de Vrancea, care venea din sens opus. Ambii șoferi au spus că victima ar fi ieșit cu viteză în drumul european și fără să se asigure. Potrivit martorilor, în momentul impactului, bărbatul ar fi fost aruncat în sus 3 m. „Tot în cursul zilei de astăzi (ieri), pe DN2-E85, în comuna Dumbrăveni, a avut loc un accident de circulație în care conducătorul unui moped nu a acordat prioritate la ieșirea de pe un drum comunal lateral, fiind acroșat de un autovehicul”, potrivit comisarului-șef Cătălin Stegărescu.
    Potrivit dr. Laurențiu Albiș, la momentul preluării de către echipajul SMURD, victima prezenta stare de semiconștiență, scor Glasgow 12, fiind transportată de urgență la spital.
   

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?