Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

O uniristă a obținut singura medie de 10 din Vrancea la Bacalaureat. 69,15% dintre candidați au promovat examenul


Doar o medie de 10 s-a obținut anul acesta la examenul de bacalaureat. Felicia Arion, absolventă de Științe ale naturii la Colegiul Național „Unirea” din Focșani a reușit să predea teze perfecte. „E inedit, nu mă așteptam să iau 10 la toate materiile. Încă nu îmi vine să cred. Am făcut pregătire la matematică, pentru că aveam ceva lipsuri, dar pe lângă ce făceam la pregătire, am lucrat și suplimentar, iar la română și biologie m-am pregătit singură, fără a face meditații”, ne-a spus Felicia Arion.
Aceasta ne-a precizat că se pregătește intens pentru admiterea la facultate. Ea vrea să urmeze cursurile Facultății de drept din cadrul Universității București. „Cred că dreptul mi se potrivește cel mai bine. Aș vrea să merg la București, dar cum știu că e o concurență foarte mare și subiecte foarte grele, voi susține examen și la Iași”, ni s-a destăinuit tânăra absolventă.
Cornel Noană, directorul Colegiului „Unirea”, pe care l-a absolvit Felicia  Arion, apreciază performanța ei și a celorlalți colegi de-ai săi, care chiar dacă nu au media 10, s-au apropiat foarte mult de nota maximă. Profesorul Cornel Noană spune că au fost elevi buni încă de la intrarea în liceu. „Eu nu am avut-o elevă la clasă, dar am auzit că este un copil foarte bun și foarte harnic. E un lucru normal să obțină rezultate bune la bacalaureat, atâta vreme cât ei au fost copii foarte buni, încă de la admiterea în liceu”, ne-a spus profesorul Noană.
În ordinea mediilor, Feliciei Arion îi urmează Nicoleta Danțiș, cu media 9,96, care a terminat filologie la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani. Tot cu 9,96 a fost notată și Ana-Maria Goea, de la același liceu și aceeași specializare ca și Nicoleta Danțiș. Următoarea medie, 9,93, îi aparține lui Răzvan-Paul Ciubotaru, absolvent de matematică-informatică la Colegiul Național „Unirea”. Tot cu 9,93 a terminat bacalaureatul și Denisa-Elena Popa, care a absolvit științe ale naturii la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu.
Mihnea-Andrei Nistoroiu este al șaselea în clasament, cu media 9,91. El a absolvit matematică-informatică la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza”. Urmează Raluca-Marina Baciu, de la Colegiul Național „Unirea”, cu media 9,9. De aceeași medie se bucură și colegii Laura Nicoleta Ghilniță și Radu Stoica,  precum și Ema-Roxana Mocanu de la Colegiul „Cuza”.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, profesorul Bogdan Ciubotaru, examenul de bacalaureat a fost promovat de 69,15 % dintre candidați. Dintre cei 2.131 de candidați înscriși la examen, au fost prezenți 2039. Dintre aceștia, 1.410 au promovat examenul, restul nereușind să obțină o medie peste 6, pragul minim de promovare a Bacalaureatului. Dintre cei 1.410 candidați care au reuși să promoveze examenul de maturitate, 352 au reușit să obțină medii peste nota 9.
Trebuie precizat faptul că această situație este înainte de contestații. Pe 10 iulie se vor cunoaște rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie. Candidații nemulțumiți de notele obținute au depus ieri contestații și au de așteptat până pe 10 iulie pentru a ști cum s-au soluționat cererile lor. Pentru a promova examenul de maturitate candidații trebuie să obțină cel puțin nota cinci la fiecare materie, dar media notelor trebuie să fie cel puțin 6.

Rezultatele în ordine alfabetică pot fi văzute AICI
Rezultatele în ordinea mediilor AICI
Rezultatele obținute pe unități de învățământ AICI

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?