Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GALERIE FOTO : Fotbal – Promovarea ca eveniment și necesarele sale urmări!


Promovarea echipei de fotbal a CSM Focșani 2007 în Liga a III-a este un eveniment! A fost validat ca atare de prezența în tribunele stadionului Milcovul a unui număr de spectatori fără precedent în ultimii ani, semn că readucerea fotbalului de nivel superior celui județean la Focșani este o așteptare ce se impunea implinită! Promovarea a fost validată ca eveniment și de numărul impresionant de mare al postărilor pe rețelele de socializare unde au fost publicate informații și imagini de la returul meciului de baraj de sâmbăta trecută, cu Teiul Poiana Teiului.
Privind lucrurile într-o retrospectivă foarte apropiată, cea a meciurilor de la Bicaz și de pe Milcovul, se poate spune că echipa de jucători și conducere tehnică și administrativă au reușit o veritabilă performanță. Dacă numele adversarei de la baraj nu spune mare lucru, faptul că este campioana unui județ care a avut ani mulți echipă de Liga I, cu centre de juniori puternice și cu jucători retrași spre campionatele județene nu poate fi trecut cu vederea! Iar prestația nemțenilor și la Bicaz și la Focșani a impus respectul cuvenit din partea formației CSM Focșani 2007 și a spectatorilor care au văzut la lucru jucători de calitate, foarte determinați să câștige!
Nu au reușit pentru că au întâlnit campioana Vrancei, echipă alcătuită din fotbaliști crescuți în cluburile Focșaniului, chiar dacă mulți dintre ei sunt și din alte localități vrâncene! O echipă care în cele 22 etape de campionat al Superligii Altdorf Tehnik și în jocurile din Cupa României, ambele competiții câștigate, a acumulat experiență competițională, s-a omogenizat, și-a însușit partitura tehnico-tactică seducătoare prin opțiunea preponderentă pentru atac, eficientă, propusă de antrenorii Vasile Burgă și Adrian Toma.
Evenimentul pe care îl reprezintă promovarea în Liga a III-a are ca fundament și asigurarea finanțării pentru echipă, susținerea necondiționată – jocul echipei a făcut să nu fie nevoie de vreo condiționare – din partea Consiliului Local al Municipiului și a primarului Cristi Valentin Misăilă. Această susținere a fost și ea validată prin prezența la stadion, la returul jocului de baraj a circa 1000 de spectatori!
Aceste judecăți de valoare țin de istorie, fie ea și foarte recentă! Echipa de fotbal a CSM Focșani 2007 intră, însă într-o etapă nouă, cu alți parametri de funcționare! Cei care se ocupă de fotbal, conducerea clubului, cu susținerea Consiliului Local și a primarului Focșaniului vor analiza – este normal să se întâmple așa – de unde s-a plecat, unde s-a ajuns și ce este de făcut pentru consolidarea unui drum  spectaculos și plin de reușite parcurs de la readucerea fotbalului la CSM Focșani 2007. Va fi cu siguranță o vară destul de plină de lucruri de interes pe care le așteaptă susținătorii echipei, ca și de răspunsuri adecvate la întrebările venite dinspre public după evenimentul promovării în Liga a III-a!             
Au mai promovat în Liga a III-a Petrolul 52 Ploiești, SC Oțelul Galați, Victoria Traian, Voința Saelele, SSC Farul Constanța, „Alb-Negru” al studenților clujeni, Șoimii Lipova, FC Avrig, Progresul Spartak, Viitorul Ghimbav, Metalul Buzău, Agricola Borcea, ACS KSE Tîrgu Secuiesc, Internațional Bălești, AS Milcov, Unirea 08 Tășnad, CSM Bucovina Rădăuți, Sănătatea Darabani, Șurianu 1945 Sebeș, ACS Ghiroda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?