Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Deputatul Tîlvăr: Imigrația, o problemă a Uniunii Europene


Imigrația este una din cele mai mari probleme cu care se confrunta Uniunea Europeană, peste 77 de mii de migranți fiind înregistrați de la începutul acestui an în Europa, a declarat deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr. Declarația a fost făcută cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, eveniment care își propune să atragă atenția opiniei publice asupra situației refugiaților, dar și asupra migrației, una dintre cele mai complexe provocări ale secolul în care trăim.
Începând cu 4 decembrie 2000, prin rezoluția 55/76, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a decis să onoreze în acest mod destinele a milioane de oameni care, forțați de conflicte violente, de persecuții sau de sărăcia extremă, își părăsesc locul de baștină pentru a lua lungul și foarte periculosul drum al refugiului.  „Într-o lume în care una din 113 persoane este direct afectată de acest fenomen, Ziua Mondială a Refugiaților urmărește să promoveze găsirea unor soluții eficiente și de durată. Acest lucru poate deveni posibil prin adoptarea, în anul 2018, a unui Compact Global pentru Refugiați, în cadrul căruia statele lumii să participe în mod solidar și nemijlocit la susținerea uriașei poveri umanitare și economice generate de strămutarea forțată de masă. Cifrele sunt cutremurătoare. Începând cu anul 2014, aproximativ 1,7 milioane de refugiați și migranți au ajuns în Europa pe mare. De la începutul lui 2017, au fost înregistrați peste 77.000 de astfel de migranți, aproape 17% dintre aceștia fiind copii. Mai mult de 1.800 de persoane au decedat sau sunt date dispărute pe rutele de migrație din Mediterana, doar în această scurtă perioadă. Un aspect aparte îl reprezintă evoluțiile înregistrate la nivelul acestor rute, cu o amplificare recentă a fenomenului pe traseul din vestul Mării Mediterane, în special din Libia către Italia”, afirmat deputatul vrâncean.
Angel Tîlvăr a precizat că dincolo de implicațiile dramatice în viața celor afectați și de efectele sociale, și economice, enormele fluxuri de refugiați crează noi realități legate de securitate și de nivelul de acceptabilitate în rândul comunităților din Uniunea Europeană. Ele alimentează circuite de crimă organizată, interesate de contrabanda și traficul de persoane și periclitează ordinea socială din zonele traversate de migranți.
„Un accent special trebuie pus nu doar cu prilejul Zilei Mondiale a Refugiaților, pe protejarea copiilor de pe aceste rute de migrație. Numărul lor este extrem de mare: un raport recent al organizației «Save the children» menționează peste 70.000 de migranți minori neînsoțiți, care ar fi debarcat doar în Italia, din 2011 și până astăzi. Pericolele cu care aceștia se confruntă sunt numeroase și extrem de mari. În afară de dezrădăcinare și despărțirea de părinți, de condițiile de mizerie, de lipsa accesului la îngrijiri medicale și educație, aceștia riscă să cadă victime ale abuzurilor și violențelor de tot felul”, a încheiat parlamentarul.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?