Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

AJOFM Vrancea primește cereri pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul „Prima chirie”


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea primește cereri însoțite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul „Prima chirie”. „Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalitățile prevăzute de dispozițiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la AJOFM Vrancea, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă. Prin derogare de la acest termen, «Prima Chirie» (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25 ianuarie 2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017, și 06 iunie 2017. Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, în care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, începe cu data de 06 iunie 2017, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.414/2017 și a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.374/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”, a declarat Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea.
    Au dreptul la prima de relocare persoanele înregistrate ca șomeri la AJOFM Vrancea care se încadrează în muncă cu normă întreagă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, și ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. „Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună, este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună, pe o perioadă de cel mult 36 de luni. Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de activare, prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în lege”, a precizat Daniela Brihoianu.

Ce documente sunt necesare

    Pentru acordarea primei de relocare, persoana va depune la AJOFM Vrancea, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă, următoarele documente, după caz: cerere; actul de identitate care să ateste domiciliul persoanei solicitante a primei de relocare și, după caz, al soțului, soției și copiilor aflați în întreținere ori a altor persoane care împreună cu aceasta constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; actul în baza căruia a fost încadrat în muncă, în copie, sau dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator, pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să își desfășoare activitatea; angajament pentru respectarea art. 764 din lege, conform modelului prevăzut în anexa nr.132, care constituie titlu executoriu, potrivit prevederilor legale; declarație pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă; declarație pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani persoana angajată nu a mai avut raporturi de muncă sau de serviciu cu alți angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.
    De asemena, mai sunt necesare: declarație pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că pentru persoana respectivă ori familia acesteia se asigură sau nu se asigură locuință de serviciu ori se suportă sau nu se suportă cheltuielile aferente din fondurile angajatorului; declarație pe propria răspundere a persoanei încadrate în muncă din care să rezulte că autoritatea publică locală sau centrală asigură sau nu asigură locuință de serviciu ori suportă sau nu suportă cheltuielile aferente din fonduri publice persoanei respective ori familiei acesteia, precum și că persoana solicitantă ori soțul, soția acesteia, copii aflați în întreținere sau orice altă persoană care împreună cu aceasta constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, după caz, nu dețin în proprietate sau coproprietate o altă locuință în localitatea în care persoana își schimbă domiciliul sau își stabilește reședința ori în localitățile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă; declarație pe propria răspundere a absolvenților licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie din care să rezulte că la data solicitării primei de relocare prevăzută la art. 762 din lege nu au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi în condițiile legii, după caz.
    Alte documente necesare mai sunt: declarație pe propria răspundere a angajatorului absolvenților instituțiilor de învățământ din care să rezulte că nu are obligația, potrivit legii, de a angaja persoana din această categorie, după caz; certificatul de căsătorie și, după caz certificatele de naștere ale copiilor sau documentele care atestă situația juridică a copiilor față de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului; actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale, prin care se face dovada privind componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului; contractul de închiriere înregistrat, conform prevederilor legale, la organul fiscal competent, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului; declarație pe propria răspundere privind membrii familiei și veniturile nete care le realizează persoana singură sau împreună cu familia, pe fiecare persoană, după caz, din veniturile prevăzute la art. 463 alin.(3) pe fiecare categorie de venit net care se realizează după caz, în luna anterioară lunii în care se depune cererea și documentele care o însoțesc pentru solicitarea primei de relocare, însoțită de copie de pe extrasul de cont, adeverința, talon de plată sau orice alt înscris ori document prin care se atestă venitul net respectiv ce se realizează de beneficiarul acestuia. În situația veniturilor care se realizează din cedarea folosinței bunurilor se anexează contractul de închiriere, înregistrat la organul fiscal competent; adeverința emisă de angajator pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, că este încadrat în muncă și care atestă venitul net din salarii și asimilate salariilor realizat sau care se realizează de persoana încadrată solicitantă a primei de relocare, în situația în care aceste informații nu sunt evidențiate expres în cuprinsul documentelor prevăzute la lit. c).
    Documentele prevăzute se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?