Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Grevă japoneză la Prefectura Vrancea


Funcționarii Prefecturii au fost în grevă japoneză pentru două ore, în cursul zilei de ieri, în semn de protest față de modificările la Legea Salarizării. Protestele au fost demarate deoarece proiectul legislativ prevede creșteri salariale pentru funcționarii din administrația locală, respectiv consilii locale și consilii județene. În schimb, nu sunt prevăzute majorări pentru funcționarii care lucrează la Instituția Prefectului. Organizarea protestului a fost anunțată încă de vineri, când s-a aflat că la nivelul sindicatelor din administrație, se susține varianta ca salarizarea funcționarilor să fie stabilită la nivelul consiliilor locale și județene. „Funcționarii și-au desfășurat activitatea normal, nu au fost probleme în funcționarea instituției”, ne-a spus Marian Chinde, liderul sindicatului din Prefectură. La nivelul instituției a fost înființată o grupă sindicală, afiliată la Sindicatul Național al Funcționarilor Publici. În funcție de discuțiile din Parlament se pare că miercuri ar urma să aibă loc un protest la București. De asemenea, la nivelul primăriilor ar putea avea loc întreruperi ale activității instituțiilor acolo unde funcționează sindicate ale funcționarilor publici.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?