Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

Școala Hippocrate acordă asistență medicală la un concurs național


Un echipaj de la Școala Postliceală Sanitară de Stat „Hippocrate” Focșani va acorda prim ajutor, astăzi, la concursul național cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viață” – faza locală, care se desfășoară la Liceul cu Program Sportiv, începând cu orele 10.00. Concursul este organizat de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Focșani, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență al județului Vrancea „Anghel Saligny”.
Elevii de la „Hippocrate” vor asigura asistența medicală de urgență pe timpul desfășurării concursului și, totodată, vor susține și o demonstrație privind acordarea suportului vital de bază la adult, primul ajutor în obstrucția cu corp străin a căilor aeriene, poziția de siguranță și altele. Prin acest demers, cei de la Hippocrate doresc să arate disponibilitatea, buna pregătire și dorința de a-i învăța și pe alții lucruri utile și, de multe ori, vitale.
„În fiecare an, din 1965 încoace, pe 12 mai se sărbătorește Ziua  Internațională a Asistentului Medical. Mesajul nostru, ca oameni, al meu personal, ca director al Școlii Postliceale Sanitare de stat – „Hippocrate”, este un mesaj călduros de felicitare și apreciere deosebită față de această categorie profesională specială, reprezentată de oameni speciali. Am realizat că există o pluralitate de dimensiuni ale acestei profesii, urmare a multiplelor interacțiuni și parteneriate desfășurate între Școala „Hippocrate” și unitățile spitalicești și farmaceutice din județul Vrancea și de aici vine admirația mea față de oamenii de care, în pofida tehnologiilor medicale performante, este nevoie la căpătâiul bolnavului. „Bolnavul – copil, tânăr sau bătrân – când a ajuns în mâinile tale, este o ființă fără apărare care nu are altă armă de susținere decât știința și caritatea ta” sunt cuvintele mereu actuale ale precursoarei serviciului sanitar modern, Florence Nightingale”, a spus profesor dr. Cristina Nedelcu, directoarea  Școlii Postliceale Sanitare „Hippocrate” Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?