Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

VIDEO :Grevă de avertisment la Garda de Mediu Vrancea


Comisarii Gărzii de Mediu au fost în grevă de avertisment, ieri, pentru a protesta față de întârzierea egalizării salariilor între comisarii Gărzii de Mediu și cei ai Gărzii Forestiere, cu toate că ambele instituții au atribuții de monitorizare, inspecție și control. În această perioadă, nu s-au desfășurat activități specifice Gărzii de mediu și nu s-a lucrat cu publicul în niciun comisariat al Gărzii de mediu la nivel național. Comisarii au arătat că salariile lor sunt de 2-3 ori mai mici decât ale angajaților de la Garda Forestieră, în condițiile în care au chiar mai multe atribuții, lucrează inclusiv cu beneficiarii fondurilor europene. „Avem serviciu de permanență, ceea ce înseamnă că nu putem părăsi localitatea iar la alte instituții pentru acest serviciu se acordă spor de dispozitiv. Nu avem echipament de lucru, umblăm prin locuri unde ni se pune sănătatea în pericol, în depozite de deșeuri menajere, de deșeuri radioactive, deșeuri periculoase, stații de epurare. Lucrăm și cu fonduri europene. Agenții economici care accesează fonduri europene au nevoie de nota noastră de constatare, fără de care nu beneficiază de aceste fonduri. Avem o activitate amplă, prost plătită față de alte instituții de control. Colegii noștri de la Garda Forestieră au salarii de 2-3 ori mai mari față de noi”, a spus comisar Corina Albu, liderul sindicatului din Garda de Mediu


6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?