Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Un inginer de la Ocolul Silvic Obștea Tulnici, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri


Un inginer silvic, de la Ocolul Silvic Obștea Tulnici, a fost trimis în judecată de procurori pentru abuz în serviciu în formă continuată și fals în înscrisuri. Cercetările în acest caz au demarat după ce polițiștii din Tulnici s-au autosesizat cu privire la faptele pe care inginerul silvic Ghiță C. le-ar fi săvârșit în 2015.
Potrivit procurorilor, acesta ar fi întocmit și semnat în fals 11 cereri de eliberarea a unor avize de însoțire a lemnului pentru tot atâtea persoane, fără ca aceste persoane să știe. În baza cererilor, inginerul silvic ar fi emis în fals 12 avize de însoțire. Aceste avize le-a înmânat ulterior altor persoane, spre folosire pe timpul transportului unor materiale lemnoase.
Conform aceluiași rechizitoriu, Ghiță C. ar fi întocmit și semnat în fals două cereri de prelungire a unor avize de transport, iar în alte cazuri a înscris pe avize o proveniență fictivă a lemnului ce urma să fie transportat. Potrivit procurorilor, el i-a încredințat unei persoane un aviz de însoțire pentru justificarea a 9,4 mc de material lemnos, ce nu corespundea însă cantitativ și nici din punct de vedere al speciei. În fața procurorilor, inginerul silvic a recunoscut parțial faptele.
„Ghiță C., din Tulnici, inginer silvic la Ocolul Silvic Obștea Tulnici este trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată, fals sub înscrisuri, abuz în serviciu. Nu are antecedente penale, dar a mai fost cercetat într-un dosar pe rolul Judecătoriei Focșani în anul 2016”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?