Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Fiscul a stabilit modelul formularului 300


Finanțiștii au stabilit modelul și conținutul formularului 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată” care va fi utilizat începând cu declararea obligațiilor fiscale aferente primei perioade fiscale din anul 2017. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea arată că persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care efectuează în perioada de raportare numai operațiuni în interiorul țării, pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea căsuței corespunzătoare din programul de asistență pus la dispoziție pe pagina de internet a ANAF. „Persoanele impozabile care conduc evidența contabilă, potrivit legii, pentru operațiunile realizate pe bază de contract de asociere în participațiune declară inclusiv datele și informațiile privind taxa pe valoarea adăugată rezultate din astfel de operațiuni”, arată AJFP Vrancea.
Formularul 300 se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul; de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic, semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul; de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic sau anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul; de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic.
Mai este o situație în care formularul 300 se depune până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiași trimestru calendaristic, respectiv „de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziției intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?