Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Frați din Ploscuțeni acuzați de proxenetism, trafic de persoane și minori


Doi frați din Ploscuțeni, care locuiesc fără forme legale în Bacău, au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacău pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Cei doi frați dețineau mai multe apartamente în Bacău, oamenii legii efectuând în total 7 percheziții.
În același dosar au mai fost reținute alte trei persoane, printre care și o femeie, cu toții având vârste cuprinse între 33 și 42 ani. Potrivit oamenilor legii, aceștia își obligat victimele să practice prostituția în Austria, Germania și Italia. „Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat șapte percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane și proxenetism. Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore. La data de 2 februarie a.c., polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, București și Galați, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat șapte percheziții în județele Bacău, Galați și Vrancea, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Au fost executate opt mandate de aducere și au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă. La activități au participat și jandarmi. Din cercetări a reieșit că membrii grupării, bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 42 de ani, din județele Bacău, Galați și Vrancea, ar fi racolat persoane tinere de sex feminin, din mediul urban și rural. Acestea erau induse în eroare de cei în cauză, fie prin promisiunea unui loc de muncă, fie prin dezvoltarea unor relații cu aceștia. Pe parcursul cercetărilor au fost identificate 13 victime, care ar fi fost transportate pe teritoriul Austriei, Germaniei și Italiei, apoi obligate sau determinate să se prostitueze. În urma administrării probatoriului, 5 persoane au fost reținute sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Cu precizări despre acest dosar au venit și procurorii DIICOT, care spun că cei cinci au acționat în perioada 2014-2017. Potrivit DIICOT, grupul infracțional a acționat pe două paliere, unii dând victimelor posibilitatea de a lucra ca agenți de vânzare a soluțiilor pentru ochelari, în prima fază, după care le ofereau locuri de muncă în străinătate, iar ceilalți apelau la metoda „loverboy”:
„La data de 02.02.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților COCIAÅž VIOREL-MARIAN, PANAITE CONSTANTIN – CRISTIAN, PAMFIL GABRIEL ALEXANDRU, COCIAÅž PETRE IOAN și DRAGOMIR NICULINA, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014 – 2017, inculpații Cociaș Viorel-Marian, Panaite Cristian Constantin, Cociaș Viorel Marian, Pamfil Gabriel Alexandru și suspecții A. C. și M. A au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii într-un mod coordonat și eficient a unor infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, constând în racolarea de pe teritoriul României a unor persoane de sex feminin, urmată de determinarea acestora la practicarea prostituției în Austria, Germania și Italia. S-a reținut că o ramură a grupului infracțional, formată din inculpații Panaite Constatin Cristian și Pamfil Gabriel Alexandru, a realizat recrutarea victimelelor prin inducere în eroare, acestora fiindu-le oferită, într-o primă fază, posibilitatea de a activa ca agenți de vânzare a soluțiilor pentru ochelari, în cadrul unor campanii ce se desfășoară itinerant în mai multe centre comerciale de pe teritoriul României, pentru ca mai apoi, să le fie prezentată oportunitatea unor locuri de muncă bine plătite în Austria.
Cealaltă ramură a acționat pe teritoriul județului Vrancea, recrutând persoane de sex feminin din mediul rural, având o slabă instruire și aflate într-o stare de adâncă vulnerabilitate economică. Suspectul M.A., liderul acestei ramuri, a fost sprijinit în activitatea infracțională de către de frații săi, inculpații Cociaș Viorel Marian și Cociaș Petre Ioan, iar ulterior li s-au asociat și alți inculpați care au adoptat în timp diverse roluri în cadrul grupului. Membrii acestei ramuri și-au recrutat victimele prin metoda «Loverboy», ceea ce presupune crearea și consolidarea unui puternic atașament afectiv și generarea unor mecanisme de condiționare emoțională ce aduc victima într-o stare de subordonare totală față de traficant. Victimele recrutate de către membrii grupați în cadrul celor două ramuri, erau transportate pe teritoriul Austriei și exploatate prin intermediul unei filiere unice. Inculpatul M. A. a ocupat un loc cardinal în angrenajul infracțional acesta asigurând practic operaționalizarea obiectivelor grupului prin contactele stabilite în cadrul mai multor stabilimente de pe teritoriul Austriei, în care se practică legal prostituția.
Astfel, suspectul M. A. a primit pe teritoriul Austriei victimele recrutate de către ceilalți membri ai grupării, după care le-a plasat în diverse cluburi de tip «Saună». Cu ajutorul fratelui său, inculpatul Cociaș Petre Ioan, a asigurat supravegherea activităților de prostituție și colectarea sumelor de bani, care mai apoi erau fie transferate prin intermediul serviciilor financiare specializate, fie erau transportate în numerar în România, de către membrii grupului. Până în acest moment al urmăririi penale au fost identificate un număr de 13 de persoane de sex feminin care au fost fie obligate să practice prostituția pe teritoriul Austriei, fie determinate și mai apoi ajutate de către membrii grupării să desfășoare această îndeletnicire. Inculpații au fost prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. La activități au participat și jandarmi.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?