Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

VIDEO și GALERIE FOTO : Trei case și o oală cu mâncare în flăcări. O femeie, care a suferit arsuri, a ajuns la spital


O femeie în vârstă de 79 de ani a suferit arsuri de gradul III, pe aproape 30% din suprafața corpului, după ce un incendiu, izbucnit miercuri dimineață, în jurul orei 6.30, a cuprins o anexă a gospodăriei sale din Bordeasca, comuna Tătăranu. În anexa respectivă erau adăpostite mai multe animale și, cel mai probabil, femeia a încercat să le salveze din flăcări. Adăpostul a ars pe o suprafață de 80 de metri pătrați. Potrivit pompierilor, în urma incendiului au ars și obiecte de uz casnic.
Conform declarației purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier adjutant Florin Olaru, incendiul ar fi fost provocat de scânteile ieșite dintr-un coș de fum necurățat. Femeia a fost transportată la UPU Focșani de o ambulanță SMURD, fiind preluată imediat de medicii de la urgențe. „S.I., femeie în vârstă de 79 de ani, din Bordeasca Veche, arsură de grad III, prin flacără, pe torace, aproximativ 25-28% din suprafața corporală, torace posterior, regiunea lombară și fese bilateral. Pacienta este internată în cadrul secției de Terapie Intensivă”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean de Urgență Focșani.

Pompierii, chemați să stingă o oală uitată pe foc

Pompierii militari au fost solicitați miercuri, în jurul orei 11.30, pentru a interveni la un incendiu care izbucnise într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Eroilor din Focșani. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit, într-o locuință, o oală cu mâncare uitată pe aragaz, din careieșea un fum gros.
La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale și o ambulanță SMURD. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. „La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 11.30, am fost anunțați prin intermediul 112 despre izbucnirea unui incendiu pe strada Eroilor din municipiul Focșani. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și o ambulanță SMURD care au intervenit pentru stingerea unei oale cu mâncare uitată pe aragazul aprins”, ne-a spus plutonier adjutant Florin Olaru, purtător de cuvânt la ISU Vrancea.

Case în flăcări la Vulturu și Gura Caliței

Două incendii au cuprins, miercuri, în jurul orei 14.00, două case din localități diferite. Unul dintre acestea a izbucnit la Vulturu, la o casă aflată aproape de sediul primăriei, iar cel de-al doilea la Gura Caliței. Potrivit pompierilor, către ambele incendii au plecat câte două autospeciale cu apă și spumă.
În urma incendiului de la Vulturu a ars o casă, în suprafață de 200 mp, și bunurile din aceasta. În casă locuia un bătrân trecut de 75 ani, care în momentul în care a văzut că flăcările îi cuprind patul, a ieșit din locuință. „În data de 1 februarie a.c., în jurul orei 14.00, un apel primit prin apelul unic de urgență 112 în dispeceratul integrat ISU Ambulanță, anunța producerea unui incendiu în comuna Vulturu. La fața locului s-au deplasat două echipaje de stins incendii cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, colegii mei au constatat că incendiul se manifesta la o construcție de locuit cu o suprafață totală de aproximativ 200 mp”, ne-a mai spus Florin Olaru.
În ceea ce privește incendiul de la Gura Caliței, nu a mai fost nevoie de intervenția pompierilor militari deoarece sătenii au reușit să stingă flăcările, care au cuprins un coș de fum. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?