Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Spărgător de locuințe, menținut după gratii


Ion M., arestat preventiv pentru că a furat bunuri din mai multe locuințe, rămâne după gratii, decizia fiind luată ieri de judecătorii de la Tribunalul Vrancea. Decizia este definitivă. „Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Moroca Ion, împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Focșani din 05.01.2017 (…) pe care o menține. (…) obligă pe contestator la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 10.01.2017”, este decizia judecătorilor.
Bărbatul are 55 de ani și este bănuit că ar fi dat mai multe spargeri la locuințe de pe raza județelor Vrancea, Buzău, Galați și Ialomița. Polițiștii susțin că acesta ar fi fost surprins de oamenii legii din Buzău, având în portbagajul autoturismului pe care îl conducea mai multe unelte specifice intrării prin efracție. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că focșăneanul ar fi dat ultima spargere în comuna Vânători. El a ajuns în arest la mijlocul lunii decembrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?