Pe Mariana și cele cinci fetițe ale sale le-am cunoscut în urmă cu doi ani, în timpul campaniei noastre tradiționale de Crăciun. Le-am găsit în căsuța lor compusă din doar două odăi. Cuminți, tăcute, stăteau așezate cu toatele pe marginea patului dintr-una din camere, ca și cum n-ar fi vrut să deranjeze prin vreun gest sau vreo suflare, ordinea desăvârșită. Și când spun „desăvârșită”, apoi să știți că așa era! Preșurile de pe jos scuturate și aranjate fără greș, cuverturile de pe paturi întinse perfect, oalele și farfuriile străluceau, pereții imaculați erau împodobiți cu păretare multicolore, agățate milimetric, la linie, iar prin ferestrele perfect transparente razele soarelui zgârcit de iarnă pătrundeau dând întregului decor o aparență de veselie molatecă… „O familie sărmană, care a făcut din sărăcie o virtute”, m-am gândit la acel moment. Iar tristețea ce se ghicea în cele cinci perechi de ochișori am pus-o tocmai pe seama acestei sărăcii, pe care am reușit s-o îndulcim oarecum, de acel Crăciun, cu tot felul de daruri, de la hăinuțe, alimente, detergenți și jucării și până la bicicletă și un laptop, donate de oameni generoși…
Cum să ne treacă prin cap că ordinea aceea desăvârșită, că tristețea din ochi, că tăcerea copilelor și a mamei lor, vegheate cu strășnicie de privirea tatălui care s-a proptit, cu o mână în șold, în cadrul ușii, este rezultatul fricii? Rezultatul stării de teroare trăită de aceste ființe ani și ani în șir, instaurată tocmai de tată!
„În afară-i vopsit gardul, înăuntru-i…”
Le-am regăsit pe cele cinci surori și pe mama lor anul trecut, înaintea Crăciunului, în timp ce identificam cazuri în zona în care ne-am decis să derulăm campania tradițională a „Monitorului de Vrancea”. Întâmplător am ajuns în satul Balercari, comuna Mera, acasă la bunica maternă a fetițelor. O femeie în vârstă, bolnavă de hepatita C, cu soțul bolnav de plămâni, care se chinuie să facă față sărăciei și mai mari de când, zice ea, „s-au mutat aici și Mariana, fata mea, cu fetele ei”. „A fugit de bărba-su că o bătea de-o zvânta, le chinuia și pe fete, și pe ea. Ce să facă altceva, unde să se ducă? A venit aici, la mine, dar noi avem numai o bucătărie și o cameră… și în plus suntem bolnavi… Noroc că o familie care nu stă în sat a fost de acord să le lase să stea în casa ei, aici, un pic mai sus pe uliță. De îmbrăcat le-au mai dat oamenii din sat, că au venit fără nimic. Au fugit și tot ce au a rămas acolo, la Tîrîtu. Da bine c-au scăpat de el! Aici nu cred că vine, că dacă vine anunțăm poliție!”, a spus Angela, mama Marianei și bunica celor cinci fetițe, care ne-a condus spre casa-adăpost a acestora. O casă cu prispă înaltă, îngrijită, cu partea de grădină separată de ogradă printr-un gard de sârmă, pe care erau înșirate tot felul de rufe puse la uscat.
Iar când am intrat în camera în care locuiesc, parcă am retrăit momentele din urmă cu doi ani: curățenie lună, fetele așezate în rând, pe pat și totuși… ceva nou ne-a atras atenția: zâmbetul de pe fețișoarele lor! „Am scăpat în sfârșit din casa aia! Nu știți și nici n-aveam cum să vă spun când ați venit la noi cu ajutoare, cum trăim noi cu el… Ați văzut câtă ordine era la noi în casă? Dacă mișcam un scaun, dacă era îndoit covorul sau ceva nu era cum vroia el, începea scandalul și bătaia… Nimic nu mai avem din tot ce ne-ați adus atunci… Dar bine că am scăpat! Am fugit…”, și-a început Mariana povestea. O poveste îngrozitoare, pe care de cele mai multe ori cei din jur se fac că n-o văd, și din care cele mai multe mame cu copii nu știu, sau n-au curajul să lupte, să iasă învingătoare…
14 ani de chin și suferință
Scandaluri, bătăi, jigniri, interdicții absurde… toate astea, spune Mariana, le-a trăit timp de 14 ani în casa lor din Tîrîtu, cătunul destul de greu accesibil, ascuns între pădurile din zona Poiana Cristei. „Am răbdat, că ce era să fac, unde era să mă duc… Ai mei sunt foarte săraci, copiii au venit unul după altul… Ce era să fac… El lua toate alocațiile și în loc să cumpere la copii, le bea… Mai veneam la mama, aici, să-mi mai dea bani din toată sărăcia ei, dar când mă întorceam acasă el mi-i lua și mă și bătea… Bea mult, mereu venea beat, odată mi-a dat cu masa-n cap, am căzut inconștientă, m-am trezit că mă udau fetele cu apă… Tot au văzut fetele, și ele au trăit cu spaimă mereu, că și pe ele le pedepsea, le bătea…”, a spus Mariana.
Iar fetițelor nu le-a trebuit prea mult până să prindă curaj și să-și povestească, la rândul lor, cruntele experiențe. Daniela, cea mai mare dintre surori, are acum 13 ani și este elevă în clasa a VIII-a. Urmează Nuța, de 9 ani, elevă în clasa a II-a, Natalia, de 7 ani, înscrisă în clasa 0, Mihaela, de 5 ani, merge la grădiniță și Mădălina, de aproape 3 ani, care încă mai e dependentă de brațele mamei. Dintre toate, doar mezina pare nemarcată de violențele petrecute în casa părintească. Celelalte însă, știu să povestească. „Tata o bătea mereu pe mama. Ne dădea afară în curte, iarna, în frig. Alte dăți ne ținea în casă pe noi, la ora 7 seara ne stingea becul și închidea televizorul și ne punea să ne culcăm forțat. Pe mama n-o primea în casă decât noaptea, pe la 11-12. Când ne puneam să ne facem temele nu ne lăsa. Lui mama i-a dat cu masa-n cap, a picat cu capul de scaun”, a spus Daniela, iar sora ei mai mică, Nuța, a povestit cât de tare se speria ori de câte ori tatăl lor sărea la bătaie, amenințând cu moartea. „O strângea pe mama de gât și ne zicea că o duce în pădure, pune crengi pe ea și îi dă foc…”, a spus copila.
Mariana a mai povestit că în afară de bătăi, amenințări și scandaluri, timp de 14 ani a fost și sechestrată în casa și curtea din Tîrîtu. „Mereu mă amenința că dacă ies din curte, mă omoară. Singurul loc unde mă puteam duce era la mama, după bani, care tot el mi-i lua. Nu aducea niciun ban în casă, toate erau pe capul meu, și mâncarea, și gospodăria, lumina, lemnele, cablul, și să le asigur ce trebuie fetelor… El lua alocațiile și nu dădea un ban pentru fete, pentru casă. Iar dacă venea acasă și nu-i plăcea ce făceam de mâncare, arunca masa afară cu tot cu mâncarea de pe ea… Venea mereu beat, nu mă lăsa să mă duc la doctor, nici la biserică măcar. Zicea că am eu ceva cu preotul! Două nașteri le-am avut acasă, pe Mihaela și Nuța le-am născut în pădure, la zece metri de Salvare. Era iarnă, erau troiene, și nu m-a lăsat să mă duc din timp la spital. Am luat-o pe jos când m-au apucat durerile, trei ore am făcut din Dealul Prislopii spre Larga, până la locul unde a putut ajunge salvarea. Cred că are ceva cu capu, de la atâta băutură… Am trăit numai în frică, seara se culca beat, pe la 5-6, și normal că se trezea pe la 10 când trebuia să ne culcăm, dar el începea cu scandalul. A pus mâna și pe cuțit, m-a amenințat cu moartea… De frică, am făcut diabet și comă diabetică…”, a povestit Mariana.
Evadarea din infernul conjugal
În vara anului trecut, Mariana n-a mai putut răbda. A devenit conștientă că dacă lucrurile vor merge tot așa, nu va fi decât o chestiune de timp pentru ca ei și fetelor sale să li se întâmple ceva ireparabil. A făcut demersuri pentru ca toate alocațiile fetelor să-i fie trecute pe nume și acesta a fost, de fapt, momentul care a dezlănțuit toate furiile în soțul ei. „Când a aflat, m-a luat la bătaie. M-a bătut rău de tot, a zis că dacă nu-i dau banii mă omoară! Așa că am pândit momentul când nu era acasă, mi-am luat fetele și am fugit. Era pe 13 iunie. Am apucat să iau doar două sacoșe cu haine de-ale fetelor, ca să nu atragem atenția. Și am venit aici, la mama. Am avut noroc de familia asta, care ne-a lăsat în casa lor pentru o vreme… Am înscris fetele la școală la Mera. Și ne-am gospodărit cum am putut… Am mai primit haine de la oameni. N-avem noi prea multe, dar măcar acum suntem mai liniștite… Cu toate că el sună tot timpul și amenință că mă omoară… Aș vrea să divorțez, să nu mai am nicio legătură cu el, dar mi-i frică să nu-mi ia copiii, că el are casă… Nu știu ce o să facem mai departe, dar suntem mulțumite acum că am scăpat întregi de acolo și că ne putem vedea de viață departe de el”, a mai spus Mariana.
O viață cu frica-n sân
Povestea Marianei și a fetițelor sale nu este, cu siguranță, unică. Cine știe câte alte mame din localitățile Vrancei nu rabdă, alături de copiii lor, violențe greu de imaginat, convinse că acesta le e destinul din care n-au scăpare… Din păcate, în mentalitatea românilor este, încă, adânc înrădăcinată concepția că bătaia aplicată nevestelor și copiilor „educă”, „disciplinează”, „aduce pe drumul cel bun”. Iar cele mai multe din femeile Vrancei, victime ale violenței domestice, sunt convinse că trebuie să îndure, să suporte orice, pentru că nu e nimeni care să le ofere ajutor.
Și într-adevăr, în afară de Centrul Maternal al DGASPC Vrancea, unde se mai pot refugia mamele cu copii mici, centru care are locuri limitate, în județul nostru nu mai există niciun altul care să ofere adăpost, îngrijire, consiliere și asistență victimelor violenței domestice. În urmă cu câțiva ani, în Vrancea a funcționat Centrul Femeia Ocrotită, înființat de Crucea Roșie Vrancea, dar a fost închis din lipsă de fonduri.
Vrancea se numără, de altfel, printre județele și sectoarele Capitalei în care nu există deloc adăposturi, nici publice, nici private, pentru victimele violenței în familie: Caraș Severin, Călărași, Constanța, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Sălaj, Tulcea, Timiș, Vrancea, Sector 2, Sector 4, Sector 6 București. Acest lucru a fost semnalat de organizațiile neguvernamentale din Rețeaua VIF, care și-au exprimat îngrijorarea și nemulțumirea față de neaprobarea Programelor de Interes Național în domeniul violenței în familie și egalității de șanse, dând publicității următorul comunicat de presă:
Comunicat de presă – Asociația FRONT
Ministerul Finanțelor a respins aprobarea Programelor de Interes Național în domeniul violenței în familie și egalității de șanse. Motivul: lipsa banilor.
La finalul mandatului Guvernului Cioloș s-a ajuns la un deznodământ nefericit în legătură cu aprobarea Programelor de Interes Național în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Ministerul Finanțelor a dat aviz negativ proiectului de Hotărâre de Guvern, motivând că se depășesc estimările de cheltuieli pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Organizațiile neguvernamentale din Rețeaua VIF își exprimă îngrijorarea și nemulțumirea față de neaprobarea Programelor de Interes Național în domeniul violenței în familie și egalității de șanse. Cerem noului Guvern să analizeze de urgență situația creată și să găsească o soluție pentru alocarea fondurilor de la bugetul public destinate prevenirii și combaterii violenței în familie. Atenția acordată combaterii agresiunilor împotriva femeilor se traduce și prin bugetarea corespunzătoare a programelor guvernamentale, nu numai prin modificarea legislației și prin facilitarea accesului victimelor la justiție. Reamintim că un număr considerabil de femei nu fac plângeri la poliție și nu reclamă pe cale judecătorească abuzurile la care sunt supuse și ca urmare a faptului că sunt lipsite de sprijinul necesar acordat prin serviciile publice.
Unul din angajamentele Guvernului Cioloș pentru prevenirea și combaterea violenței domestice s-a referit la aprobarea unor Programe de Interes Național (PIN-uri) în domeniu. Prin acestea s-ar fi alocat finanțări de la bugetul de Stat pentru înființarea sau consolidarea în teritoriu a centrelor de consiliere și a adăposturilor pentru victimele violenței în familie (în prezent mai mult decât insuficiente), precum și înființarea unor centre de consiliere a agresorilor domestici. Prin ambele Programe de Interes Național se urmărea crearea/dezvoltarea infrastructurii de servicii locale care să vină în întâmpinarea nevoilor de informare, consiliere și adăpost ale femeilor victime ale violenței domestice și de protecție a copiilor lor, precum și pentru consilierea agresorilor în vederea îndreptării comportamentului violent. Pentru primul PIN s-ar fi alocat de la bugetul public, pentru anul 2017, aproximativ 2 milioane de euro, iar pentru cel de-a doilea 1,3 milioane de euro.
Ministerul Finanțelor a respins alocările bugetare pentru aceste programe guvernamentale
În contextul în care Comisia Europeană dedică anul 2017 eliminării violenței împotriva femeilor, în total, nu s-au găsit 3,3 milioane de euro de la bugetul de Stat pentru 2017 și sume aproximativ similare pentru 2018 și 2019, în așa fel încât să putem începe să vorbim și în România despre o infrastructură de servicii funcțională în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Violența este un fenomen în urma căruia mor anual sute de femei, iar mii de femei necesită îngrijiri medicale și consilieri psihologice. Cele mai multe nu primesc nici un sprijin din partea autorităților pentru a se proteja, a se informa, a găsi adăpost și a cere dreptate în justiție.
În România, serviciile publice destinate victimelor violenței domestice sunt deficitare. Înființarea și administrarea centrelor de informare, consiliere și a adăposturilor revine conform Legii 217/2003 autorităților locale. Există județe și sectoare ale Capitalei în care nu există deloc adăposturi, nici publice, nici private, pentru victimele violenței în familie: Caraș Severin, Călărași, Constanța, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Sălaj, Tulcea, Timiș, Vrancea, Sector 2, Sector 4, Sector 6. În județele și sectoarele în care sunt disponibile servicii pentru victimele violenței în familie, centrele se confruntă cu sub-finanțarea cronică, lipsa de promovare la nivelul comunității astfel încât victimele să știe la cine să apeleze în caz de nevoie, precum și cu un număr limitat de locuri în adăposturi.
O primă variantă a PIN-urilor în domeniul violenței în familie și egalității de șanse a fost pusă în dezbatere publică în luna ianuarie 2016, pe site-ul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MFPSPV). La momentul respectiv, la conducerea Ministerului se afla Ana Costea. În luna aprilie 2016, Ana Costea și-a prezentat demisia din fruntea ministerului, iar locul acesteia a fost preluat de Dragoș Pîslaru, care nu a acordat într-o primă fază o atenție deosebită domeniului. Abia după ce în iunie 2016 organizațiile neguvernamentale din Rețeaua VIF au trimis o scrisoare deschisă, prin care atrăgeau atenția asupra restanțelor guvernamentale în domeniu, s-au reluat demersurile în minister pentru elaborarea și aprobarea unei hotărâri de guvern prin care să fie aprobate.
Programele de Interes Național. O formă revizuită a fost pusă în dezbatere publică la data de 1 septembrie 2016: http://bit.ly/2hSUAa5
Cu toate acestea, la finalul mandatului Guvernului Cioloș s-a ajuns la un deznodământ nefericit în legătură cu aprobarea Programelor de Interes Național în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Ministerul Finanțelor a dat aviz negativ proiectului de Hotărâre de Guvern, motivând că se depășesc estimările de cheltuieli pentru Ministerul Muncii. Informația a fost transmisă organizațiilor din Rețeaua VIF printr-o adresă oficială a Ministerului Finanțelor. În aceste condiții, fără alocările bugetare corespunzătoare, soarta respectivelor programe guvernamentale rămâne incertă.
0800 500 333 – linie telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice
Agenția Națională pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați (ANES), instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii, deține un call-center național pentru victimele violenței domestice. Numărul la care pot apela victimele violenței domestice este 0800 500 333, o linie telefonică gratuită, la care operatorii îndrumă persoanele apelante către serviciile cele mai apropiate de domiciliul lor, pentru a primi asistență și, eventual, adăpost de urgență, în cazul în care solicitantele/ solicitanții suferă o agresiune domestică. Ce servicii publice le sunt recomandate? Cele care fac parte din infrastructura actuală sunt puține, pot fi accesate numai de către membrii comunității respective și cele mai multe, în județele în care există, sunt sub-finanțate și greu de accesat.
În aceste condiții, considerăm revoltător faptul că nu s-au găsit cele aproximativ 3 milioane de euro de la bugetul de Stat, pentru anul 2017, pentru extinderea infrastructurii de servicii locale destinate prevenirii și combaterii violenței în familie.
Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor este o structură informală, fără personalitate juridică, ce reunește organizații active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen. Organizațiile membre în Rețea sunt:
Asociația TRANSCENA, București; Fundația SENSIBLU, București; Asociația GRADO – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, București; Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, București; Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, ALEG, Sibiu; Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA, București; Asociația FRONT, București; Asociația ANAIS, București; E-ROMNJA – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome, București; Asociația Femeilor Împotriva Violenței ARTEMIS, Cluj-Napoca; Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii – IEESR, Târgu Mureș; Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară – CMSC, Iași; PAS ALTERNATIV, Brașov; Asociația pentru Promovarea Femeilor din România, Timișoara; Societatea Doamnelor Bucovinene, Suceava; Asociația ATENA DELPHI, Cluj-Napoca; Asociația „Victorie Împotriva Violenței, Abuzului și Discriminării – VIVAD” Cluj-Napoca; Asociația SEVA – Șanse Egale – Valoare – Autoritate, Suceava; Asociația SPICC – Solidaritate, Participare, Incluziune, Comunicare, Cooperare, Timișoara; Asociația Quantic, București; Asociația All for family, Constanța; Asociația Femeilor Universitare, București; Asociația „Victorie Împotriva Violenței, Abuzului și Discriminării – VIVAD” Cluj-Napoca; Asociația Viitor – Integritate – Succes (VIS), Constanța.
