Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO : Părinții, sfătuiți de primarul din Mărășești să fie parteneri în actul educațional


Elevii, cadrele didactice, părinții și autoritățile publice locale din Mărășești au participat, ieri, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2016-2017. Toate școlile din oraș, precum și structurile din satele componente, au fost pregătite pentru începutul de an școlar. Festivitățile au început dimineață, la ora 9.00, la Liceul „Eremia Grigorescu”, au continuat la ora 9.30, la Școala nr.2 din oraș, la ora 10.00, la Școala „Ecaterina Teodoroiu” (Școala nr.1) și s-au încheiat la ora 10.30, la Școala Siretu. Primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, a fost prezent la toate unitățile școlare din oraș pentru a participa la deschiderea anului școlar și pentru a fi alături de elevi și cadrele didactice. Festivitățile au început cu o slujbă pentru binecuvântarea elevilor și a cadrelor didactice, precum și a părinților. „Și în acest an suntem alături de elevii și dascălii noștri, atât astăzi, la deschidere, cât și pe parcursul anului cu tot ceea ce ține de noi ca administrație. Ne dorim ca și în anul ce urmează să avem o bună colaborare în interesul copiilor, cărora le doresc mult succes în noul an școlar. Dascălilor le urez putere de muncă și să găsească drumul spre inimile elevilor, iar părinților să fie parteneri în actul educațional, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru proprii copii, pentru că numai așa rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat primarul Valerică Chitic.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?