Șefii serviciilor publice deconcentrate au fost chemați, ieri, la Prefectură, ca să asiste la ceremonia depunerii jurământului de către noul subprefect al județului, George Cristian Bazilescu. Tot evenimentul a durat câteva minute. A început cu citirea Hotărârii de Guvern prin care acesta a fost numit în funcție, a urmat depunerea jurământului, câteva cuvinte din partea acestuia și felicitările tradiționale din partea participanților la eveniment. Decizia de numire în funcția de subprefect a fost luat în ultima ședință de guvern și a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Hotărârea 613 din 31 august 2016 prevede că „Bazilescu George Cristian exercită, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcția publică de subprefect al județului Vrancea”. Postul de subprefect era liber de câteva luni, după demisia fostului subprefect, Cristi Misăilă, actualul primar al municipiului Focșani. George Cristian Bazilescu a fost până acum consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului la compartimentul Urmărirea aplicării actelor cu caracter reparatoriu.