Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

ATOP Vrancea a analizat activitatea instituţiilor de ordine publică


Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vrancea (ATOP) a analizat activitatea IPJ și IJJ Vrancea, în special a structurii de Ordine Publică, pe linia servirii și ajutorării comunității, desfășurată în aprilie. Lucrările ședinței au fost conduse de vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bârlădeanu, iar la ședință au fost prezenți pe lângă membrii ATOP, și colonel Valentin Florin Indrieș, șeful IJJ, colonel Flaviu Dorel Chiscop – șeful ISU și Gheorghe Ion – șeful Poliției Locale. 
Astfel, efectivele inspectoratului și în special cele de ordine publică au organizat și executat activități operative concretizate în 145 de acțiuni cu efective lărgite, 1.736 controale directe și 1.244 intervenții la evenimente sesizate prin SNUAU 112, dintre care 504 în mediul urban și diferența de 740 în rural. Au fost descoperite 138 de infracțiuni, dintre care 125 în flagrant, aspect în care se poate concluziona că activitățile au fost organizate în concordanță cu evoluția situației operative.
Au fost efectuate un număr de 205 controale și verificări la agenții economici pe linia sistemelor de securitate; efectuarea de controale în piețe agroalimentare, centre comerciale, spații destinate sacrificării animalelor, împreună cu specialiștii DSVSA, OPC, nefiind înregistrate evenimente deosebite; polițiștii de ordine publică au participat la 4 executări silite, au verificat la domiciliu 385 deținători de arme, au verificat lucrări și au soluționat 390 scrisori, petiții și sesizări ale cetățenilor.
Pe linia ajutorării comunității, lucrătorii de poliție au participat la 20 de intervenții la incendii, 8 intervenții de accidente grave de circulație și au fost salvate un număr de 8 persoane. În aprilie, polițiștii au înregistrat 714 infracțiuni, dintre care 455 de structură de ordine publică și au fost identificate în flagrant 173 infracțiuni.
Pe linia combaterii delictelor silvice, polițiștii cu atribuții pe această linie au acționat în sistem integrat, fiind organizate și desfășurate 25 de acțiuni și peste 180 controale cu caracter preventiv-reactiv, ocazie cu care au fost înregistrate 19 infracțiuni. Pe linia furturilor din locuințe au fost înregistrate 29 de fapte, dintre care 12 în mediul urban și 17 în mediul rural, cifre care se mențin pe un trend descendent. Pentru menținerea ordinii și liniștii publice în mediul rural au fost efectuate patrulări comunale și intercomunale, fiind angrenați la aceste activități și jandarmi din cadrul IJJ Vrancea, media zilnică a patrulelor fiind 167, dintre care 51 în urban și diferența de 116 în rural, un număr de 119 fiind patrule auto, distribuite pe cele trei schimburi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?