Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

„Porţile Vrancei“ au fost scoase la licitaţie


Lucrările de construire a „Porților Vrancei” sunt tergiversate după ce una din firmele participante a făcut contestație. Arhitectul șef al județului, Daniela Olaru, a declarat că au fost îndeplinite procedurile de achiziție, dar una dintre firmele participante a contestat rezultatul licitației. „Administrația județeană a derulat procedurile de achiziție pe SEAP, a fost desemnată firma câștigătoare dar una dintre firmele participante a făcut contestație ceea ce înseamnă o întârziere de cel puțin 30 de zile în ceea ce privește demararea lucrărilor la Porțile Vrancei. Contestația a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și urmează să fie soluționată”, a precizat arhitectul șef Daniela Olaru.
    Administrația județeană a scos la licitație contractul de achiziții privind lucrările de construire la „Porțile Vrancei-semnale de intrare în județul Vrancea”. În cadrul contractului se vor realiza patru elemente semnal poziționate la intrările/ieșirile din județul Vrancea – patru totemuri, ce vor fi iluminate pe timpul nopții. Lucrările de construcții constau în realizarea, pentru fiecare totem, a unui element semnal cu înălțimea de 10m realizat din panouri de aluminiu compozit cu aspect de cupru. Acesta va avea un element central alcătuit dintr-o placă de bronz decupată în forma conturului județului Vrancea. Totemul va fi amplasat pe un soclu betonat cu suprafața de 12 mp. Valoarea estimată totală a contractului de achiziție este de 1.205.840 lei, fără TVA.
    Astfel, în prima etapă vor fi realizate totemurile care vor fi amplasate pe DN2 la intrările pe E85, dinspre București și Bacău, iar în etapa a doua a celor amplasate la limita cu județele Covasna pe DN 2D și Brăila pe DN 23. Lucrările vor consta în amenajare teren, infrastructură, suprastructură, arhitectură, instalații electrice, utilități. Administrația județeană a solicitat, anul trecut, Ministerului Transporturilor să dispună crearea unui parteneriat între CNADNR și Consiliul Județean, pentru realizarea porților de intrare și ieșire din județ. Conform acestui parteneriat, CNADNR pune la dispoziție terenul și suportă cheltuielile realizării totem-ului, iar Consiliul Județean Vrancea va realiza dotările, respectiv platforma de odihnă , refugiu auto și grup sanitar.
    Administrația județeană în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din Romania, Filiala Muntenia Sud-Est a inițiat concursul de soluții cu tema „Porțile Vrancei”, care vor fi amplasate la toate intrările în județul Vrancea. Concursul a avut ca scop selectarea celei mai bune soluții, idei pentru realizarea unor obiective de signalectică urbană și rurală. În cadrul concursului lansat de administrația județeană au fost depuse 31 de proiecte în cadrul concursului inițiat pentru realizarea „Porților Vrancei”. Proiectul câștigător a fost realizat de arhitectul stagiar Elena Åžtefănescu Marcu. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat atunci că aceste proiecte demonstrează că se lansează o generație de arhitecți foarte talentați și foarte bine pregătiți profesional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?