Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

COD ROȘU de inundații în Vrancea, pe râul Milcov


Hidrologii au emis, marți seară, o avertizare Cod roșu de inundații pentru râurile din bazinul hidrografic Milcov (județul Vrancea), care expiră astăzi, la ora 9,00.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în perioada 24.05.2016, ora 20,20 — 25.05.2016, ora 9,00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor în curs, prognozate și propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu efecte de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu depășiri ale Cotelor de pericol pe râurile din bazinul hidrografic Milcov, județul Vrancea.
De asemenea, hidrologii au instituit Cod portocaliu de inundații în bazinele hidrografice Jijia — bazin superior, Sitna, Miletin, Bahlui — bazin superior și afluenți, afluenții mici ai râului Siret aferenți sectorului s.h. Lespezi — s.h. Drăgești.
Astfel, în intervalul 24.05.2016, ora 21,30 — 25.05.2016, ora 6,00, în urma precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu posibile efecte de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de inundație în bazinele Jijia — bazin superior, Sitna (județul Botoșani), Miletin (județele Botoșani și Iași), Bahlui — bazin superior și afluenți (județul Iași), afluenții mici ai râului Siret aferenți sectorului s.h. Lespezi — s.h. Drăgești (județele Iași, Neamț și Bacău).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice Miletin și în bazinul superior al râului Bahlui, subliniază INHGA.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, institutul va actualiza prognoza hidrologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?