Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

ULTIMA ORĂ! PERCHEZIȚII la casa unui PREOT din Suraia


Un preot din comuna Suraia este acuzat de polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Vrancea de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. La locuința acestuia au fost efectuate astăzi percheziții, ocazie cu care oamenii legii au descoperit o instalație clandestină de produs lumânări. Este vorba despre preotul Marian Poiană, care ar fi produs lumânările fără a avea autorizație în acest sens. 
Într-un comunicat de presă, reprezentanții IPJ arată că lumânările erau vândute pe raza județelor Vrancea și Buzău, dar și în București. În total, ieri au fost făcute 6 percheziții domiciliare, fiind ridicate sumele de 6.620 lei și 1.130 euro. „La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Vrancea au depistat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 52 de ani, care în perioada 2012- mai 2016, ar fi produs și comercializat lumânări similare celor vândute în lăcașurile de cult, fără a deține autorizație în acest sens. Astfel, astăzi au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, ocazie cu care în comuna Suraia, la domiciliul unuia dintre bărbați, a fost găsită o instalație pentru fabricarea lumânărilor (aflată în funcțiune), materia primă folosită la fabricarea acestora, precum și cantitatea de 505 kg produs finit (lumânări). De asemenea, în urma perchezițiilor au mai fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și sumele de 6620 lei și 1130 euro. În urma documentării activității infracționale s-a mai stabilit faptul că lumânările astfel obținute erau comercializate pe raza județelor Vrancea, Buzău și București. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități”, se arată în comunicatul IPJ.  
Am încercat de mai multe ori să-l contactăm pe preotul Marian Poiană pentru a-i consemna punctul de vedere, dar acesta nu a răspuns la telefon. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?