Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Controale ITM la societățile de protecție și pază


Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 18 – 28 aprilie Campania națională privind identificarea și combaterea muncii nedeclarate și respectarea prevederilor legale privind timpul de muncă la societățile care au ca obiect de activitate protecție și gardă. Inspectorii de muncă angrenați în desfășurarea acestei campanii au efectuat șapte acțiuni de control, în urma cărora au fost constatate 21 neconformități față de prevederile legale, aplicându-se opt sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.500 lei.  
Pentru toate neconformitățile constatate au fost dispuse măsuri obligatorii de intrare în legalitate cu termene stricte de realizare. „Obiectivul principal a campaniei de control s-a axat pe identificarea și combaterea muncii nedeclarate, verificarea aplicării dispozițiilor legale privind timpul de muncă și de odihnă, precum și salarizarea lucrătorilor, urmărindu-se eliminarea tuturor neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Potrivit documentului, printre neconformitățile constatate de inspectorii de muncă s-au numărat următoarele: evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat nu corespunde realității; munca suplimentară nu este compensată prin ore libere, iar plata sporului la salariu nu corespunde duratei reale a acesteia; neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive; neplata în întregime a orelor de noapte efectuate și neacordarea întregii perioade de concediu de odihnă pentru fiecare lucrător. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?