Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO : Ouă pictate de elevi, puse în vânzare la biserica din Gologanu


Elevii de clasele a II-a și a III-a de la Școala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” Gologanu au participat la activitatea „Tradiții și obiceiuri de Paște”, motto-ul evenimentului fiind „Tradițiile și obiceiurile sunt comori de artă și simțire”. „Sub îndrumarea profesorilor coordonatori Mirela  Enache și Maricela Boldeanu, elevii claselor a-II-a și a-III-a au participat la următoarele ateliere de lucru: «Șezătoare», «Tradiții și obiceiuri de Paște»-masă rotundă, «Ornamente și decorațiuni pentru Paște», «Încondeierea ouălor». La această activitate elevii au încondeiat ouă, au desenat și confecționat felicitări, au cântat, au înțeles semnificația sărbătorii Paștelui și datoria omului de a păstra tradițiile străbune. De asemenea cadrele didactice coordonatoare au încheiat un parteneriat cu biserica din localitate, astfel că în săptămâna Patimilor ouăle încondeiate de elevi vor fi puse spre vânzare în biserică, iar fondurile obținute vor fi donate unei case de copii”, se arată într-un comunicat semnat de profesoara Mirela Enache.
În cadrul aceleiași unități de învățământ, elevii coordonați de consilierul educativ Tatiana Cristian au mers în vizită la mediul stomatolog din localitate.  „Am făcut o vizită la cabinetul stomatologic din comuna noastră, doamna doctor s-a bucurat nespus, a făcut control tuturor elevilor prezenți, a explicat importanța unui periaj corect, dar și a alimentației sănătoase. În finalul vizitei elevii au primit cadouri pastă de dinți pe care au promis că o vor folosi cu conștiinciozitate. În paralel au avut loc activități sportive, șah și tenis de masă, un atelier minunat de încondeiat ouă, un atelier de lectură și cântec organizat la bibliotecă, un atelier de origami, vizite virtuale la muzeele din țară, precum și vizionare de film. Copii alături de profesorii și învățătorii lor au dat dovadă de implicare, seriozitate, dăruire, spirit de competiție și multă bucurie. Cu prilejul sărbătorilor de Paște vă doresc multă sănătate și numai bucurii”, a transmis Tatiana Cristian.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?