Antrenorul emerit Adrian Alaci – „fabrica de descoperit talente” şi de construit campioni!

Mărturie despre un mare antrenor!
    Într-o postare pe facebook din august 2012, titrată „Tirul vrâncean de la înființare până la titlul olimpic”, din care mi-am permis să transcriu, considerând că autoarea nu se va supăra, Dana Toader (veți vedea imediat cine este!) scria că, „după 1975, antrenorul emerit (de mai târziu, n.n.) Adrian Alaci își face intrarea ca antrenor și demarează o amplă activitate în școli pentru descoperirea de talente și inițierea acestora în tainele tirului. Åži, cum munca și tenacitatea sunt răsplătite, rezultatele nu au întârziat să apară. Așa au călcat în sala din Complexul sportiv din zona de sud a orașului mulți tineri de 12-13 ani care, cu timiditate și totodată, cu curiozitate, au încercat să deslușească tainele acestui sport. Printre ei m-am numărat și eu, în primăvara anului 1977, când m-am îndrăgostit iremediabil de pușcă, cartușe, poziții de tragere ș.a.”

Fabrica de descoperit talente care nu se oprește niciodată
    Dana Toader, în postarea sa, vorbește despre antrenorul emerit Adrian Alaci ca despre „fabrica de descoperit talente” care „nu se oprea nicodată”. Iar dovada o constituie multe nume de referință în tirul românesc descoperite și construite ca performeri la Focșani.
    Arc peste timp. Aprilie 2016, la Poligonul de tir din Focșani. Nu cel despre care scrie Dana Toader, ci poligonul – care nu mai e ce era cu ceva ani în urmă – de lângă stadionul din Bariera Mărășești. Dimineață cu ore de antrenament, patru puștani și o fată, pe linia de tragere. Din când în când, plici! fac, ieșite din puștile cu aer comprimat, bucățile de metal lovind țintele. Antrenorul Adrian Alaci și colegul său Aurel Giurgea urmăresc printr-un fel de lunetă cât de bine trag sportivii pe care îi antrenează și le spun ce și cum să facă pentru mai bine.

La un foc de armă să părăsească reduta
    Pauză. Ies cu gazda mea, antrenorul emerit Adrian Alaci să stăm de vorbă, în antecamera zonei de tragere. Fără introducere zice, răspunzând unei întrebări nepuse: „dacă nu era Aurel (Giurgea, n.n.) părăseam reduta, era prea greu să fac totul singur. Toată lumea crede că acest sport e floare la ureche. Mare eroare!”
    Dana Toader dă mărturie, în postarea sa de pe facebook, despre faptul că fabrica de descoperit talente Adrian Alaci nu se oprea niciodată. Ce s-a întâmplat între timp? De ce un profesionist desăvârșit ca Adrian Alaci a ajuns în situația să spună că era gata să părăsească reduta? Poate fi vârsta. Dar nu e, pentru că fabrica, odată ce nu a fost oprită, produce în continuare. Au fost, între mulți alți performeri, Daniela Toader, Olimpiu Marin, apoi, campionaul olimpic Alin Moldoveanu! „Eu am avut, la un moment dat, cele mai bune trăgătoare din România, ocupantele primelor  locuri din țară, așa cum a fost Daniela Toader, o trăgătoare dosebită, care a deținut recorduri naționale, a câștigat titluri naționale și medalii la concursuri internaționale. Apoi, Olimpiu Marin, de mai multe ori campion și recordmen național, medaliat și el la concursuri  internaționale, campionate balcanice și participant la Olimpiada de la Barcelona din 1992  acum, la Dinamo. Am dominat tirul la băieți ani mulți, cu tiluri naționale la toate categoriile de vârstă”. A fost campionul olimpic Alin Moldoveanu, urmat de alți trăgători care au devenit campioni ai României. Îmi spune despre copiii talentați cu care lucrează acum între care, Lucian Puțaru, David Ilie, Mihnea Ene, Åžtefan Magadan, care obțin medalii la campionate naționale, inclusiv titluri de campioni și își bat recordurile personale. „Crește o generație! Îți trebuie cel puțin trei ani să apară , apoi, alții trei ca nou apăruții să se bată la titlu. Ați văzut, avem și fete, așa cum am mai avut cu ani în urmă, cu rezultate deosebite!”

De ce gândul părăsirii?
    Dacă fabrica produce chiar de anii au mai împovărat-o, înseamnă că altceva este de vină pentru gândul cu părăsirea redutei! Ce să fie? Ca om cu atâta experiență și expertiză în sport, Adrian Alaci o spune direct: „În afară de bani, care sunt cum sunt, adică, înțelegeți că nu prea sunt câți ar trebui,  nu simțim alte ajutoare. Iar din banii care se dau nu se caută să se vadă ce se face. Nu se înființează nimic, dimpotrivă se desființează secții. Iar tineri antrenori nu apar, am rămas cel mai în vârstă. Sportivi noi? S-a micșorat aria de selecție. Iar dintre cei care vin spre noi, unii vin la pregătire atât cât ar trebui, dar unii dintre ei sunt în clasa a VIII, vin mai rar. Părinții lor vor să fie primii și la sport și la școală, dacă se poate la toate materiile. Or, tirul este un sport individual, trebuie să te ocupi de el zi lumină, să nu-l scapi din mână, pentru că, spre exemplu, o deprindere proastă foarte greu poate fi corectată. Părinții ar trebui să înțeleagă, copiii nu le pot face pe toate la nivel de vârf. Dar sportul îți dă și satisfacții mari și te ajută în viață dacă îl respecți. Sigur, este nevoie și de conjunctură favorabilă, de liniște, de siguranță.

Nevoia de muncă, de noroc și de conjunctură
    Eu, cu sportivii care au făcut mare performanță, am avut noroc și de conjunctură. Când a terminat liceul, Alin a fost angajat la Doaga, de unde primea un salariu, nu avea griji din partea asta. Se pregătea zi de zi și a ajuns la vârf! Åži din cauza asta a reușit. A fost deosebit de serios, nu avea nici o abatere de la muncă. Dar a avut, repet, condiții optime – casă, masă, servici. Toader Daniela, după 12 clase de liceu, a fost și ea angajată, avea liniște din partea asta și venea în fiecare zi la antrenamente. Așa se face performanța. Spune-ți-mi, acum se mai poate așa ceva? Am un copil ai cărui părinți au plecat să lucreze în străinătate, de el are grijă o mătușă, este foarte talentat, însă poate fi și apăsat de distanța față de părinți. Copiii trebuie să nu aibă nici o grijă, ca să facă performanță. Tirul este un sport care cere calități native – coordonare și stabilitate, vedere foarte bună, rezistență specifică de concurs, rezistență la stresul puternic. Restul este muncă. Foarte multă muncă. Tirul este unul dintre sporturile cele mai grele, e ca gimnastica!              
    Iar poligonul. Poligonul de aici a fost făcut prin anii ’70, ear frumos, modern pentru acel timp, era farmacie. Aici au fost două finale de campionat național, la glonț și aer. Dar s-a cam dus. Avem spațiu pentru un poligon de am rupe pământul. Poate fi făcut cu fonduri europene. Dar trebuie un om cu viziune, care să facă ceva  
    Cred că am înțeles de ce antrenorul emerit Adrian Alaci a avut de gând să părăsească reduta. Dar nu cred că o va face! L-am urmărit cu câtă grijă îi conducea din priviri, la ieșirea din poligon, pe cei patru puștani și o fată – cu siguranță viitori performeri dacă vor urma învățăturile profesorilor lor.