Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Modernizarea infrastructurii rutiere continuă în Panciu cu asfaltarea a 12 străzi


Primăria Orașului Panciu va continua anul acesta modernizarea infrastructurii rutiere cu asfaltarea a 12 străzi. Acest lucru este posibil datorită implementării proiectului „Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașului Panciu, județul Vrancea”. Investiția are o valoare totală de 10.113.147 lei inclusiv TVA și este finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”, Domeniul construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților.    „Proiectul prevede asfaltarea unui număr de 12 străzi. Acestea vor fi:    Heliade Rădulescu, Angeliului, Silvestru Jim, Republicii, 1 Iunie, 13 Septembrie, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Pieței, Angerului, Mihai Eminescu, Dumbrava. Lucrările vor fi executare pe o lungime totală de 3.837 m. În funcție de structura existentă a fiecărei străzi, aceste lucrări vor viza amenajarea părții carosabile, ridicarea la cotă a elementelor carosabile de amenajare a preluării apelor pluviale, amenajări trotuare și lucrări privind siguranța circulației. Lucrările vor începe în această primăvară, de îndată ce condițiile meteorologice vor permite acest lucru. Mulțumesc pe această cale domnului Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, care ne-a sprijinit necondiționat, ca de fiecare dată, pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea finanțării proiectelor privind modernizarea și asfaltarea infrastructurii de interes local de la nivelul orașului Panciu”, precizează primarul Iulian Nica.
    În perioada 2013-2015, Primăria Orașului Panciu a reabilitat 18 străzi din zona centrală, datorită proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de interes public (străzi)”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Aceste străzi au fost: 1 Mai, George Coșbuc, Cooperației, Decebal, Mihai Viteazu, Mircea, Cuza-Vodă, Mihail Kogălniceanu, Bulevardul Independenței, Cracalia, Traian, Afumați, Ghiocei, Titu Maiorescu, Ciprian Porumbescu, Teilor, Eroilor și Libertății.
    La acestea se adaugă și străzile Progresului, Rozelor și Ioan Slavici, modernizate în cadrul proiectului european „Protejarea, restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, în vederea creșterii atractivității turistice a orașului Panciu” care, pe lângă  lucrările specifice de conservare și restaurare la Monumentul Eroilor și cele de restaurare la Paraclisul subteran al Mănăstirii Brazi, a prevăzut și modernizarea infrastructurii rutiere din zonă.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?