Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Membrii Clubului Seniorilor Focșani au petrecut Retro-Revelionul la Târgu Ocna


Un grup format din 20 de membri ai Clubului Seniorilor al Filialei de Cruce Roșie Vrancea a petrecut de minune, timp de două zile, la Târgu Ocna, acolo unde au decis să organizeze Retro-Revelionul. De această dată, drumul dus-întors l-au făcut cu trenul și s-au cazat la o pensiune despre care nu au decât cuvinte frumoase. „Ne-a impresionat mult faptul că turiștii care erau acolo ni s-au alăturat, au intrat și ei în hora noastră, au dansat alături de noi și ne-am împrietenit cu ei. A fost o atmosferă ca și cum am fi fost cu toții împreună. Localul avea și orchestră cu solist, care au întreținut atmosfera și am petrecut sâmbătă până noaptea târziu. Duminică dimineață am vizitat salina de la Târgu Ocna și am lucrat chiar și pe aparatele acelea de gimnastică și fizioterapie instalate în salină. La prânz am luat masa și apoi am plecat spre casă. A fost foarte, foarte frumos! A fost un grup format din 16 femei și patru bărbați, dar ne-am simțit foarte bine! De altfel, Clubul nostru este foarte închegat și ne simțim bine oriunde mergem împreună”, a declarat unul dintre participanții la această excursie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?