Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

ÎN SFÂRȘIT! Vor fi asfaltate străzi și parcări ignorate ani la rând de autoritățile din Focșani


Primăria Focșani a stabilit lista investițiilor în reabilitarea străzilor din municipiu, care vor fi derulate în acest an. Vor fi lucrări de reabilitare a străzilor, amenajarea trotuarelor, a parcărilor, plombări de gropi. Investițiile vor fi discutate luni, la ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani. Veștile bune sunt pentru focșăneni din zona Supermarketului Milcov și din zona străzii Vrâncioaia. După ani de așteptare din partea focșănenilor care locuiesc în aceste cartiere vor fi amenajate parcările din zone. La ședința Consiliului Local vor fi aprobați indicatorii tehnico economici pentru parcarea din zona strada Eroilor și parcarea din zona străzii Vrâncioaia. Este vorba de parcarea din spatele supermarketului Milcov și cea din spatele clinicii Mediconst Imagistic, pe Bulevardul Unirii.
    De asemenea, municipalitatea vrea să aloce circa două sute mii euro pentru lucrări de plombare a gropilor din municipiu și pentru repararea trotuarelor. Lucrări mai ample vor fi derulate pe străzile Unirea Principatelor, Cotești iar pe tronsonul Cuza Vodă-Bulevardul Mărășești vor fi reabilitate trotuarele, montate bordurile și amenajate parcările. „Am semnat deja ordinul de începere a lucrărilor la străzile Unirea Principatelor, Cotești și pentru amenajarea trotuarelor și înlocuirea bordurilor pe Bulevardul Mărășești și porțiunea de pe strada Cuza Vodă”, ne-a spus viceprimarul Gabriel Necula.
    Cele trei proiecte de investiții au o valoare de peste șapte milioane lei, adică peste 70 miliarde lei vechi. Cel mai mult, trei milioane lei, sunt alocați pentru lucrările de reabilitare a străzii Unirea Principatelor, iar 1,8 milioane lei pentru lucrările de pe strada Cotești, tronsonul Bd. Unirii – intersecția Vâlcele. Amenajarea trotuarelor și înlocuirea bordurilor pe Bulevardul Mărășești a fost adjudecată la o valoare de peste 2,4 milioane lei.
    Tot pentru acest an au fost programate lucrări pe străzile Toader Å¢ârdea, Păun Pincio, Trotuș, Oituz, accesele și parcările de pe Bucegi, Popa Åžapcă, George Coșbuc, Teiului, Dornișoarei, Ghinea Dorinel, Gh. Magheru.
Primăria își propune realizarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului și a trotuarelor pe 16 străzi din municipiu. În prima etapă trebuie realizată proiectarea tehnică a lucrărilor și aprobați indicatorii tehnico-economici ai investițiilor. Este vorba despre străzile Gloriei, I.L. Caragiale, Traian Ionescu, Moș Ion Roată, Transilvania, Rodnei, Alecu Russo, Albinei, Cărăbuș, Jiliștei, 13 Decembrie, Putnei, Diviziei, 1 Mai, Podgoriei. Acestora li se adaugă străzile Ion Creangă, Aleea Åžcolii, Aleea Florilor, Cartier CFR, Emil Racoviță, Titulescu, Timotei Cipariu, Arh. Ion Mincu, Muncitori, Miron Costin, Mărăști și Duiliu Zamfirescu.

Reducerea TVA scade factura la investiții

    Primăria va plătit mai puțini bani pentru investițiile demarate anul trecut și care nu au fost finalizate. Reducerea se datorează scăderii TVA-ului de la 24 la 20% începând de la 1 ianuarie. Astfel, toate contractele existente la nivelul Serviciului de investiții ar trebui modificate cu noile valori ale TVA. Vor fi continuate proiectele de lucrări demarate la sfărșitul anului trecut sau care nu au putut fi terminate până la 31 decembrie 2015, în cazul investițiilor derulate cu fonduri europene. Este vorba despre lucrările la amenajarea locurilor de joacă din Cartierul Sud, la amenajarea scuarului de la Colegiul Național Al. I. Cuza. Funcționarii Primăriei au calculat și care este valoarea lucrărilor care mai trebuie executate în cadrul proiectelor cu fonduri europene din Focșani. Astfel, la proiectul „Reabilitare și modernizare spații publice urbane în zona de acțiune Sud-Est” mai sunt lucrări restante de 700 mii lei, la proiectul „Reabilitare «Modernizare și dotări Åžcoala 3»” mai sunt lucrări de 300 mii lei, iar la proiectul „Reabilitare și modernizare spații verzi în zona de acțiune Sud-Est” mai sunt de executat lucrări de un milion lei.

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?