Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

GALERIE FOTO : Școala Alexandru Vlahuță din Focșani, reabilitată la standarde europene


Primăria Focșani a finalizat lucrările la proiectul din fonduri europene, de reabilitare a Școlii Alexandru Vlahuță. Prezentarea proiectului, a lucrărilor realizate prin această investiție, a fost făcută ieri. Investiția a fost realizată în cinci luni de zile, în perioada iulie-decembrie 2015, astfel încât nu vor mai fi lucrări care să fie achitate din bugetul local al municipiului. Proiectul are o valoare totală de 2,9 milioane lei, din care 1,9 milioane lei reprezintă cheltuieli eligibile nerambursabile. Municipalitatea a contribuit cu 2% din valoarea proiectului, la care se adaugă TVA aferentă cheltuielilor eligibile și valorile neeligibile, respectiv lucrările necesare la școală care nu au putut fi introduse în proiect. Recepția tehnică a lucrărilor urmează să fie realizată în următoarele două săptămâni, după ce Inspectoratul de Stat în Construcții va desemna un membru pentru această comisie. Managerul de proiect, Eugenia Drăgușanu, a precizat că finalizarea la timp a proiectului a fost posibilă și datorită implicării constructorului. „A avut o echipă foarte mare de muncitori care a lucrat la școală. Au fost momente când erau și 40 de muncitori pe șantier”, a explicat Eugenia Drăgușanu.

    Lucrarea la Școala Alexandru Vlahuță are o garanție de doi ani, dar reprezentanții primăriei au precizat că sunt lucrări de calitate. Lucrările realizate la școală au schimbat în întregime aspectul clădirii. Sălile de clasă, cancelaria și celelalt săli au pardoseli din parchet laminat trafic greu, iar pardoselile sunt finisate cu gresie în grupurile sanitare și în celelalte încăperi. La pereți sunt zugrăveli lavabile în toate spațiile, cu lambriuri până la 1,2 metri. Excepție sunt pereții grupurilor sanitare în care s-a prevăzut faianță până la o înălțime de 1,5 metri. Tâmplăria este vopsită în culori deschise. Ferestrele sunt prevăzute cu glafuri din materiale compozite pe exterior și glafurile interioare existente din mozaic sunt reparate și șlefuite.
La șarpanta de lemn au fost realizate lucrări cu învelitoare de tablă profilată, iar îndepărtarea apelor meteorice de pe învelitoare se face prin jgheaburi montate perimetral și burlane dimensionate corespunzător ca număr. Au fost înlocuite total instalațiile sanitare, instalațiile de alimentare cu apă, instalațiile termice, instalațiile de vehiculare a agentului termic precum rețea distribuție, coloane, racordurile și corpurile de încălzire.
    Clasele și laboratoarele au fost dotate cu mobilierul necesar actului educațional, precum 20 de computere pentru laboratorul IT. Tot prin proiect a fost montată o instalație de detecție a incendiilor, un sistem video de supraveghere. Viceprimarul Marius Iorga a arătat că proiectul de la Școala Alexandru Vlahuță a fost unul dintre cele mai îndrăznețe ale administrației locale, ținând cont de perioada scurtă acceptată pentru realizarea lucrărilor. „La final avem însă o școală funcțională după toate standardele europene”, a precizat viceprimarul Marius Iorga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?