Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Spitalul Județean închiriază un teren și un chioșc


Spitalul Județean închiriează un teren și un chioșc, aflate în administrarea unității. Astfel, unitatea închiriază o parcelă de teren în suprafață de 42 mp, cu destinația comercializării de produse de covrigărie și tip fornetti, produse alimentare fiind destinate pacienților internați în spital, dar și un spațiu în suprafață de 6 mp, în vederea funcționarii unui chioșc de bunuri de larg consum, produse fiind destinate tot pacienților internați în spital. Pentru teren, licitația publică cu strigare va avea loc pe 17 decembrie, ora 10.00, astfel că cei interesați pot depune ofertele până în ziua respectivă, ora 9.00. Pentru spațiul destinat chioșcului, licitația publică va avea loc pe 18 decembrie, ora 10.00, iar ofertele se pot depune până în aceeași zi, la ora 9.00.
Durata închirierii va fi de 3 ani de la data încheierii contractului de închiriere, iar prețul de pornire va fi de 5 euro/mp/lună inclusiv TVA, cu posibilitatea de prelungire prin act adițional.
Condițiile de participare la cele două licitații sunt prezentate în documentația de atribuire, care poate fi procurată de la sediul Spitalului Județean. Prețul documentației de atribuire este de 50 de lei și se achită la casieria unității. Garanția de participare la licitație este de 200 lei. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0237.622.2257.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?