Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

România, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană


Fostul premier Victor Ponta a postat vineri două mesaje pe pagina sa de Facebook, primele după 4 noiembrie, ziua în care a demisionat din fruntea Guvernului. Ambele postări se referă la creșterea economică de 1,4% înregistrată de România în trimestrul al treilea din 2015. „Bravo! Deci se poate!”, a scris Ponta, pe Facebook.
România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, conform unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Grație unei creșteri economice trimestriale de 1,4%, România este lider în UE, urmată de Polonia și Slovacia (ambele cu o creștere de 0,9%) și Spania, cu o creștere de 0,8%. Potrivit Eurostat, economia zonei euro a urcat cu 0,3%, după un avans de 0,4% în trimestrul precedent, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică de 0,4%, similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 3,6%, a doua mare creștere din Uniunea Europeană după avansul de 4,3% înregistrat de Cehia. În ceea ce privește creșterea anuală înregistrată de economia zonei euro, aceasta a urcat ușor la 1,6%, de la 1,5% în trimestrul al doilea, în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1,9%, același cu cel înregistrat în trimestrul al doilea.

18 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?