Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO: Pe principiul „Cine nu-i gata, îl iau cu lopata”, liceele încearcă să termine reparațiile și curățenia până pe 14 septembrie


Vizitele la instituțiile de învățământ din Focșani au continuat și ieri. Deși este vacanță, în licee și școli generale se lucrează de zor pentru ca totul să fie gata până la 14 septembrie.

    Primul liceu vizitat ieri a fost Colegiul Național „Unirea”, unde era liniște. Prin curtea unității nu era nici o mișcare, cu excepția câtorva elevi, care au venit să se intereseze de un posibil transfer. Pe holuri, curățenie și ordine. Întrebând de directorul Cornel Noană, mi se spune că este prin zonă. Decid să mai aștept, dar după aproximativ 20 de minute de stat, iau sălile la rând să-l caut. Așa aflu că a plecat de câteva minute, în timp ce eu îl așteptam în fața biroului său.

    Îmi continui drumul și ajung la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”. Am studiat puțin împrejurimile și am constatat că spațiul verde este întreținut, iar florile erau udate de dimineață. În rest, e liniște. Întreb la secretariat de directoarea Marilena Răvaș și aflu că în timp ce eu pozam și studiam împrejurimile, dânsa a trecut pe lângă mine, plecând din unitate cu treburi. Se pare că ieri norocul nu a fost de partea mea.

    Al treilea liceu vizat, și ultimul pe ziua de ieri, a fost Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, unde munca e în toi. Lucrările de reparații sunt în plină desfășurare și, conform spuselor directorului Gabriel Danielescu, vor fi gata la timp. Saci cu materiale așteaptă la intrarea în liceu să fie folosiți pentru a îmbunătăți condițiile de studiu. „S-a făcut igienizarea, s-au înlocuit anumite produse sanitare, s-a văruit și acum se mai repară. Tot ceea ce facem, facem cu oamenii noștri, cu o parte din fonduri primite de la Primărie, iar restul din fonduri proprii. Clădirea e bună, e consolidată, nu necesită reparații majore”, a spus profesorul Danielescu.
    Așadar, dragi elevi, se lucrează de zor, iar sălile de clasă vă așteaptă să dați tot ce aveți mai bun în noul an școlar.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?