Poate că ați auzit de multe ori asta: nu doar destinația este importantă, ci și drumul până acolo. Eu chiar cred că este așa. Åži când pleci din canicula Focșaniului spre Soveja, îți dai seama cât de frumoasă e Vrancea, ce potențial turistic are. Îți dai seama însă și ce secetă s-a abătut asupra județului, pe care noi, cei de la oraș, n-o resimțim căci dăm drumul la robinet și curge apa. M-am uitat când treceam pe câte-un pod pe acest drum și vedeam că albiile sunt secate, abia se mai vede câte un firicel de apă. Deși sâmbătă seara, lucrătorii de la Drumuri făceau marcaje rutiere. Într-o zonă destul de întinsă, în care drumul trece printr-o pădure, n-am avut semnal deloc la telefon, așa că Doamne ferește să te rătăcești pe acolo ori să ți se strice mașina la ceas de noapte. Când am ajuns la Soveja, vacile și caii își găseau singuri drumul spre casă, ceea ce poate părea pitoresc, iar pentru localnici e probabil firesc, dar pentru conducătorii de autoturisme poate fi periculos.
La Mausoleul de la Soveja urma să aibă loc un recital de pian și violoncel, „Închinare”, susținut de pianistul Åžtefan Doniga și violoncelista Violeta Tuță-Popescu. Când am coborât din mașină, am auzit acordurile de pian și violoncel care umpleau aerul. Am urcat treptele Mausoleului, unde erau așezate din loc în loc mici tablouri ale elevilor sovejeni. Scaunele își așteptau spectatorii, iar cei doi artiști repetau, îmbrăcați în haine lejere.
Încet încet, oamenii au început să vină, iar cu câteva minute înainte de ora 20.00, atunci când era programată începerea spectacolului, organizatorii au trebuit să mai aducă scaune. Îmbrăcați elegant, Åžtefan Doniga în cămașă și pantaloni de culoare neagră, iar Violeta Tuță-Popescu într-o rochie roșie și cu părul negru lăsat pe spate, muzicienii au fost aplaudați de spectatorii care au fost rugați să repete gestul abia la finalul recitalului; ceea ce nu s-a întâmplat.
Foarte mulți oameni au venit să asculte muzică clasică în fața Mausoleului, printre ei și primarul din Soveja, Costică Ciolan, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare, prefectul Nicușor Halici, deputatul Ciprian Nica, șeful SGA Vrancea, Cătălin Kanty Popescu, alături de familie, viceprimarul de la Odobești, Florin Vetrescu, alături de soție, șeful Direcției Silvice, Lucian Zamfir, alături de soție, directorul Casei de Cultură din Odobești, Romeo Valentin Muscă, femeia de afaceri Elena Stoica, profesorul universitar dr. Gheorghiță Geană, antropolog și vrâncean născut la Mărășești.
Programul concertului a inclus: G. Caccini – „Ave Maria”, J.S. Bach – „Preludiu în si bemol minor”, P.I. Ceaikovski – „Aria lui Lenski” din Opera Evgheni Oneghin, L. Van Beethoven – „Largo e mesto” din Sonata op.10 nr.3, G. Fr. Haendel – „Largo”, R. Georgescu – „Toccata”, S. Rachmaninov – „Vocaliza”, L. Van Beethoven – „Marcia funebre sulla morte d’un eroe” din Sonata op.26, Fr. Schubert – „Ave Maria”. Concertul a fost organizat de Consiliul Județean, Direcția Județeană pentru Cultură, Muzeul Vrancei, Primăria Soveja, cu sprijinul pianistului Åžtefan Doniga.
La Soveja s-a făcut din ce în ce mai frig. Dar oamenii, așezați pe scaune, pe ziduri sau pe iarbă, ascultau vrăjiți muzica „Închinării”, rugăciuni pentru sufletele eroilor cunoscuți și necunoscuți, ale căror vieți au fost curmate în timpul Primului Război Mondial. Odată cu lăsarea întunericului, pe zidurile Mausoleului a fost proiectat un „vizual”, adică un filmuleț realizat de Direcția de Cultură pentru a ilustra ororile războiului. Pe ziduri au fost apoi proiectate poze din timpul aceleiași conflagrații mondiale. Un liliac zbura speriat de neobișnuita prezență a oamenilor și de sunetele nemaiîntâlnite în acel spațiu.
Oamenii au aplaudat, iar unii au intrat în Mausoleu. „Cel mai mult mi-au plăcut oasele”, a spus un băiețel care intrase cu părinții și văzuse osuarul. Oasele și craniile albe stau așezate cuminți, nefioroase, așteptându-și vizitatorii. Am plecat înfrigurați, îngândurați, fermecați. Dinspre locuințele sovejenilor se auzea muzică de petrecere. Oameni în vârstă străbăteau pe jos, prin întuneric, lungul drum spre casă. Vrancea respiră, trăiește prin oameni și prin locuri, prin muzică și munți, prin istoria adusă în prezent, prin binele în care credem și ne învățăm copiii să creadă, prin bucuria cu care o străbatem și dorința de a-i vedea frumusețea.
