Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Jennifer Aniston și Justin Theroux – luna de miere în Insula Bora Bora


Căsătoriți miercuri seara, într-o ceremonie-surpriză organizată la reședința lor din Los Angeles, actorii americani Jennifer Aniston și Justin Theroux au plecat joi în luna de miere la bordul unui avion particular, scrie vineri revista ‘Hola’. Cei doi soți au fost fotografiați de paparazzi când se urcau la bordul aparatului de zbor, purtând ținute lejere, de vacanță și arborând pălării de soare, care le ascundeau figura, pentru a da, în continuare, un aer de mister poveștii lor. Cuplul a ales pentru această perioadă specială o destinație preferată de mulți îndrăgostiți (cu bani): Insula Bora Bora din Polinezia franceză. Acolo, Jennifer Aniston și Justin Theroux se vor putea bucura din plin de nisipul alb și de apa de un albastru turcoaz întrucât locuiesc în complexul turistic de cinci stele Four Seasons, renumit pentru căsuțele sale ecologice amplasate direct deasupra apei oceanului. Situat într-una din cele mai frumoase părți ale paradisiacei insule, acest complex oferă apartamente extrem de luxoase și, totodată, asigură un grad sporit de intimitate. Costul unui sejur de o săptămână poate ajunge la un milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?