Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Concursul pentru șefia ISJ Vrancea va avea loc la sfârșitul lunii


Candidații care doresc să ocupe posturile de inspector școlar general, scoase la concurs de Ministerul Educației, mai au puțin timp de pregătire pentru examen. Astfel, cei doi candidați vor susține examenul pe 27 iulie, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice din București. La nivel național, examenul pentru ocuparea posturilor vacante pentru șefiile inspectoratelor se va derula în perioada 27 iulie -7 august. Examenul va consta în 3 probe în care sunt evaluate cunoștințele și abilitățile de manager ale candidaților. Acestea constau în evaluarea CV-ului, susținerea unei probe scrise, respectiv a unui un text grilă din legislația în domeniu, și un interviu de prezentare a ofertei manageriale proprii, corelată cu necesitățile sistemului de învățământ județean.
Reamintim că pentru postul de inspector școlar general s-au înscris doi candidați. Este vorba de profesoara de matematică Silvia Oancia, directoarea Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești, și profesorul Gicu Valentin Dogaru, care predă științe socio-umane la Liceul „Emil Botta” din Adjud. Actuala șefă a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, profesoara Vasilica Zaharia, nu s-a înscris la concus. Postul a mai fost scos la concurs în luna martie, iar atunci singura candidată, respectiv actuala inspectoare generală Vasilica Zaharia, s-a retras din cauza unor probleme de sănătate.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?