Singur se poate simți, la un moment dat, fiecare dintre noi, însă… Să fii singur în fiecare moment al vieții tale, să n-ai cui spune „bună dimineața” sau „noapte bună”, să vii seara acasă și să nu te întâmpine nimeni, să muncești zi lumină și să nu fie nimeni care să se bucure cu tine de rezultatele muncii tale, să n-ai cu cine te certa și împăca, să n-ai cu cine schimba o vorbă în intimitatea casei tale… Dacă puterea tinereții ține trează flacăra speranței că într-o zi singurătatea se va sfârși, la bătrânețe lipsa unui om cu care să-ți împarți bucuriile, necazurile și grijile poate deveni devastatoare.
Gheorghe Vîrlan, din Păunești, spune că simte de prea multă vreme acest lucru și tot încearcă să-și găsească perechea. Chiar dacă are 77 de ani, el este totuși optimist că nu va ajunge să-și trăiască apusul vieții precum un pustnic, că undeva, în lumea asta mare, există vreo creștină care să vrea să stea cu el, mai ales că, zice omul, are tot ce-i trebuie. Și casă, și pământ, și animale, ba chiar și-o pensie, amărâtă ce-i drept, dar totuși pensie! Și-n plus mai are nea Gheorghe și sănătate, putere și un simț al umorului care l-a ajutat în multe împrejurări complicate ale vieții sale.
Bătrânelul povestește că la începutul tinereții lui a fost totuși însurat. Numai că soarta i-a luat-o mult prea devreme pe aleasa inimii sale și a dus-o, după doar vreo doi ani de căsnicie, în Grădinile Raiului. „Apoi am mai stat cu o femeie, dar și aceea s-a îmbolnăvit și a murit. Apoi… am mai găsit femei, dar n-au vrut să rămână cu mine. Am fost și eu tânăr, frumos, dar dacă n-am avut noroc… Au mai fost femei care-au mai stat un an-doi, după aia au plecat că au avut copii și au plecat la ei… Ultima dată am stat cu o femeie care era frumoasă, ce să zic, avea toți dinții puși… Dar am mers cu ea la piață și… mi-a luat-o altul. S-a dus cu ăla, s-a măritat cu el că avea pensia mare, nu ca mine”, zice, hâtru, nea Gheorghe.
„Caut femeie slăbuță, nefumătoare, fără copii, care să fie gospodină”
Cum nu a văzut altă posibilitate de a-și găsi o creștină care să-i stea alături acum, la bătrânețe, nea Gheorghe s-a gândit, s-a răs-gândit și la final s-a hotărât: își încearcă norocul dând anunțuri la Mica Publicitate. Convins că nu e om pe lumea asta să nu-și găsească perechea, omul spune că nu se va resemna până nu-și va îndeplini această mare dorință: de a nu-și petrece bătrânețile în singurătate.
„Am zis să încerc și așa, cu anunțul. Am mai dat un anunț, dar acum am zis să și povestesc și să scrieți, că poate așa o să am mai mult noroc. Eu caut o femeie pentru mine așa, de îngrijire. Vă dați seama că la vârsta mea nu e vorba de altceva… Eu n-am cununii, n-am copii, n-am probleme. I-aș face acte, să fie sigură că nu sunt neserios, și am trăi împreună acolo, la mine, că am de toate. Am și-o căscioară, am păsări, am și animale, căruță, cal… Am și oleacă de pământ, două hectare. Am pus porumb pe el, eu îl îngrijesc, eu îl prășesc… Dar aș vrea să găsesc o femeie serioasă, poate să fie o femeie necăjită, dar să fie gospodină, să facă mâncare, să vadă de casă, să mai dea de mâncare la păsări când eu sunt plecat, să aibă grijă de animale… Aș vrea să aibă între 65 și 70 de ani, să nu fie bolnavă, să nu fumeze, că nu-mi place mirosul… Am nevoie să stea acasă să mă aștepte, nu să umble prin sat. Aș vrea să fie așa, de bun simț și să nu fie grasă. Nu-mi plac femeile grase”, a explicat, cu sinceritate, nea Gheorghe.
Copilărie în cazarmă
Nea Gheorghe n-a avut deloc o viață ușoară, și asta încă din fragedă pruncie. Povestește că s-a născut în Păunești, acolo unde trăiește și astăzi, că a avut un frate care a murit și că toată copilăria și adolescența și le-a petrecut despărțit de familie. Privind în urmă, nu știe dacă acest lucru a fost ghinion sau binecuvântare, ținând cont de împrejuările vremilor din timpul și de după Al Doilea Război Mondial. „Am trăit greu acasă, că era război și foamete… Când aveam vreo 9 ani, dacă îmi aduc bine a aminte, am plecat cu tata de acasă, spre Oltenia, cu trenul foamei cum era atunci… Ne-am dus să aducem cereale, să avem ce mânca. Numai că în Târgu Jiu m-am pierdut de tata. Și așa am fost dus la Centrul de educare din Slatina. Se adunau pe atunci copiii rămași orfani de război sau ăia foarte necăjiți și erau duși în orfelinat. Era un centru de triere acolo, ne-au ales pe cei mai necăjiți, printre care și eu, și ne-au făcut copii de trupă la unitatea militară de acolo. Ne-au dat de îmbrăcat, mâncare, aveam și pușcă, una mititică, așa ca pentru copii…”, povestește nea Gheorghe.
Chiar dacă uneori mintea îi joacă feste – „de, a trecut prea mult timp de atunci” – septuagenarul recunoaște că momentul selectării lui ca și copil de trupă a fost printre puținele momente norocoase din viața lui, moment care practic i-a dat un al sens existenței. Pentru că acolo, în cazarmă, nu doar că avea ce mânca, unde dormi și cu ce se îmbrăca – practic un lux pentru cei mai mulți copii după război, dar a mai fost și educat. „Din câte știu, tata m-a căutat, dar nu m-a mai găsit. Așa că am rămas acolo. Am făcut școala, apoi am făcut profesionala, sunt de meserie lăcătuș mecanic. Am făcut parte și din fanfara militară, am învățat să cânt la trombon. Era tare frumos când ne ducea la defilări… Am stat acolo până la 18 ani”, spune bătrânelul.
Nu mai știe ce unitate militară i-a ocrotit copilăria și adolescența, dar ne asigură că „precis se poate găsi prin arhivele Armatei”, iar dacă s-ar găsi așa ceva, zice că i s-ar cuveni „și o pensie. Am primit la început, dar apoi mi-au luat-o, nu știu de ce”.
Totuși, nea Gheorghe are o pensie cuvenită ca urmare a anilor de muncă pe care i-a adunat ca muncitor la fostele Uzine „23 August” din București, unde se făceau utilaje agricole. „Dar am lucrat un timp și ca paznic la MAI și nu cred că anii ăia mi-au fost calculați, că pensia mea este de numai 400 de lei. Dacă ar fi fost calculat și că am fost copil de trupă, ar fi trebuit să primesc încă niște bani. Dar unde să mă duc și pe cine să întreb eu acuma…”, s-a necăjit bărbatul.
Marea dorință: o bătrânețe în doi…
Nea Gheorghe a plecat înapoi spre casa lui din Păunești plin de speranța că dintre toți cei ce îi vor citi astăzi povestea, se va găsi o femeie așa cum a descris-o el, care să-l contacteze. Pentru asta și-a lăsat și numărul de telefon: 0760.981534. Și a dat asigurări că alături de el, doamnei care-i va răspunde la chemare îi va merge cât se poate de bine.
Așadar, dacă sunteți singură și aveți dorința de a găsi un om cu care să vă împărțiți viața, contactați-l pe nea Gheorghe. La rândul lui un om care se simte prea singur și care are, la 77 de ani, o singură mare dorință: să-și trăiască bătrânețea în doi.
