Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Peste zece mii de credincioşi la sfinţirea schitului ctitorit de părintele Macarie. Aici va fi şi un cămin de bătrâni


Peste 10 mii de credincioșii ortodocși au participat duminică, la sfințirea schitului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dealu Sării, comuna Jitia. Edificiul religios se află la poalele Muntelui Ulmușor, la altitudinea de 943 metri, într-o superbă poieniță numită Poiana Dogăriilor și înconjurată de pădure. Construcția bisericii și a întregului ansamblu monahal a început cu câțiva ani în urmă la inițiativa și din dărnicia părintelui protosinghel Macarie Beșliu, starețul schitului Muntioru și ctitor al mai multor biserici. Slujba de sfințire a noului așezământ monahal a început de dimineață de la ora opt și a fost oficiată de ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și de un sobor de preoți. Din cauza numărului mare de participanți, polițiștii prezenți la datorie au fost nevoiți să nu îi lase pe toți să urce cu mașinile până la mănăstire. „Noi suntem din București. Am ajuns că am aflat de la părintele Valerie și am venit special pentru a participa la slujbă și a lua binecuvântare. Am venit să ne reculegem și să ne încărcăm spiritual. Slujba a fost foarte frumoasă, lume foarte multă și solidari cu ce se întâmplă aici”, ne-a spus Laurențiu.
    Lăcașul de rugăciune se adaugă la numeroase altele ce au amprenta unui mare rugător al Văii Râmnicului. Părintele Macarie Beșliu este acum starețul mănăstirii Muntioru, un duhovnic puternic și un postitor. Mulți îl descriu ca fiind un bătrân cu barba ninsă și răsfirată de vânt, cu glasul blând. „Când ai voință poți ajunge oriunde. Noi suntem din comuna Sărulești din Buzău și am venit pe drumul de asfalt. Åžtiam de sfințire de la un călugăr de aici deoarece este rudă cu noi. Am venit cu inima deschisă deoarece știam că va fi o slujbă frumoasă. Ne pare foarte bine că am fost aici, am ajuns cu mai mulți vecini și cunoscuți”, a spus Anica, de 64 de ani. „Am simțit din tot sufletul că trebuie să fiu aici. Este bine să vin că nu se știe dacă mai am ocazia să mai particip la un astfel de eveniment aici pe aceste meleaguri. Eu sunt de aici din comună și știu de toate realizările pe care le-a făcut părintele Macarie. Pentru noi este un sfânt al acestei văi. Nu avem cuvinte să-i mulțumim pentru tot ce face pentru noi”, a spus Steluța Moșu, din Jitia.

    Părintele Macarie Beșliu s-a născut pe 8 septembrie 1949 în satul Sările, comuna Bisoca din județul Buzău. Tunderea sa în monahism s-a făcut la Mănăstirea Ciolanu, apoi a fost trimis ca viețuitor la Poiana Mărului. Nașul de călugărie a fost Preasfințitul Gherasim, Episcop vicar la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. „Sunt din Bacău, am venit cu mama și cu fratele meu, dar și cu alte cunoștințe. Am ajuns cu bine și spre uimirea mea este foarte multă lume aici. Mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși și acum așteptăm că intrăm în biserică”, ne-a declarat Mirabela Gina Bogescu din județul Bacău.
    Lăcașul de la Dealu Sării va găzdui și un centru pentru bătrâni, unde vor putea să-și petreacă bătrânețile liniștiți în taină și în rugăciune. „Iubiți credincioși, cât de mult ne iubește Dumnezeu, cât de mult ne iubește fiul lui Dumnezeu, cât de mult ne iubește Maica Domnului și orice rugăciune facem noi, cât de micuță ar fi, o primește. Maica Domnului s-a rugat lui Dumnezeu și astăzi l-a adus în mijlocul nostru pe Înalt preasfinția sa arhiereul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei cu acest minunat sobor de preoți. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a trimis prin rugăciunile noastre acest arhiereu vrednic și bun, cu dar de la Dumnezeu. Iubiți credincioși, a sosit vremea și am cam îmbătrânit, dar sufletul și inima ar mai vrea ceva. Vă mulțumesc dumneavoastră că ați venit așa în număr mare să ascultăm sfânta și dumnezeiasca liturghie săvârșită de arhiepiscopul nostru. Vă mulțumesc încă o dată și Dumnezeu să ne pomenească în împărăția sa”, au fost vorbele părintelui Macarie.

    „Îl felicit pe părintele Macarie și obștea monahală care s-a adunat în jurul preacuvioșiei sale. Am înțeles că sunt 14 părinți și frați, 9 la mănăstirea Muntioru și cinci aici. Urmează în continuare să săvârșim taina hirotoniei a unui părinte care a fost tuns în monahism, cu studii de specialitate de teologie, întrucât părintele Macarie este singur la două obști și aici și la Muntioru, se cuvine să rânduim ajutor. Sunt convins că părintele Macarie îi va ocroti în continuare duhovnicește, îi va îndruma, pentru a se întări în ceea ce privește viețuirea monahală. În urmă cu ceva timp am vizitat schitul când se lucra încă, și aici în spatele bisericii este o clădire care va avea o destinație socială, va fi un așezământ pentru bătrâni și mă bucur că părintele Macarie s-a gândit la această categorie de oameni. Vor avea posibilitatea, desigur nu foarte mulți, dar atât cât vor încăpea vor avea fericirea să trăiască așa într-un spațiu deosebit binecuvântat de Dumnezeu”, a spus ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
    Acesta a promis că schitul Muntioru va fi ridicat la rang de mănăstire, iar părintele Macarie va fi călăuza duhovnicească a celor două obști monahale. „Îi felicităm pe toți și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l întărească pe părintele Macarie cu multă sănătate și să adune și mai mulți frățiori pentru că avem nevoie de revigorare a vieții duhovnicești în mănăstire. În cele ce urmează schitul Muntioru va fi ridicat la rang de mănăstire, iar schitul Dealu Sării să rămână dependent de mănăstirea Muntioru, și toții părinții și frații de la cele două obști monahale să fie sub călăuzirea duhovnicească a părintelui Macarie. Dumnezeu să vă binecuvânteze, multă sănătate și ajutor de la Dumnezeu”, a mai spus ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

31 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?