Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO: Cercetașii Brigăzii 282 s-au antrenat în munți


Subunitățile de cercetare ale structurilor Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” s-au pregătit în zona localității Soveja, în perioada 11 – 29 mai, pe teren muntos și împădurit, pe timp de vară. Militarii spun că obiectivele de instruire au fost atinse. „Am reușit să realizăm coeziunea de grup, să acționăm în mod unitar, conform procedurilor de operare, să dezvoltăm calitățile fizice și psihice în condiții extreme, prin trai în condiții de izolare, instrucție alpină și prin executarea unui marș pe distanța de 60 km”, a declarat maior Daniel Căruț.

    Cei peste 100 de cercetași au folosit, cu înțelepciune, timpul alocat instrucției, antrenându-se în culegerea de date în teren muntos împădurit, lucrul cu detaliile de parametrie și relief, actualizarea bazei de date și desfășurarea unui exercițiu în complex, cu executarea misiunilor preponderent pe timp de noapte. De asemenea, timp de trei zile a fost exersat traiul în condiții de izolare, au fost construite adăposturi improvizate, capcane și locuri de preparare a hranei cu mijloace improvizate.
Fiecare structură de cercetare și-a construit un adăpost și a organizat activități izolate specifice cercetării și de incursiune, de capturare de personal, culegere de informații și ambuscade, totul în partide duble. „Un alt obiectiv atins l-a constituit antrenarea personalului la instrucția alpină, accent punându-se pe aprofundarea procedeelor de cățărare, coborâre în rapel și de traversare a versanților cu ajutorul funicularului. Noi, cei veniți în cadrul colectivului, am avut ce învăța, încă sunt surprins de valoarea cercetașilor. Instrucția la munte ne-a solicitat toate aptitudinile, ne-am autodepășit pentru a face față colegilor cu experiență, dar mai presus de toate ce am văzut în filme, aici le-am trăit pe propria piele”, a povestit cap. Claudiu Zaharescu.
    Încă o etapă de instruire s-a încheiat, dar cercetașii nu au timp de repaus. În partea a doua a lunii iunie vor fi în tabără pe malul apei, în zona de responsabilitate, unde pe lângă îndeplinirea obiectivelor de pregătire, vor derula proiectul „cercetaș pentru o zi”. Proiectul va fi adresat unei echipe de 2 elevi care vor fi alături de ei 36 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?