Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: Vrânceni la Olimpiada de Nursing de „Ziua Mondială a Asistentului Medical“


Elevii Åžcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Focșani au participat, ieri, la Olimpiada de Nursing, organizată de Comisia de Instruire Practică din cadrul acestei unități de învățământ. Activitatea a fost organizată pentru a marca „Ziua Mondială a Asistentului Medical”.
După o întrecere interesantă, au fost desemnați câștigătorii. Pentru că au participat elevi atât din anul I, cât și din anul II, pentru fiecare an de studiu au fost desemnate primele locuri câștigătoare. La anul I, locul I a fost câștigat de Florina Rusu, locul II de Anișoara Corciovă, locul III de Florentina Drăghici, iar mențiune de Alina Croitoru. La anul II, locul I a fost adjudecat de Irina Mihăilă, în vreme ce locul II i-a fost acordat lui Iulian Temelie. Pe locul III în clasamentul acestei competiții inedite s-au situat Cristina Gogu și Ioana Mocanu, iar mențiune au primit Steliana Bucureșteanu și Cristina Pănoiu.
Ideea organizării acestei olimpiade aparține întregii catedre de nursing, devenind deja o tradiție, fiind extrem de bine primită în rândul celor 60 de participanți, elevi la clase de Asistent Medical Generalist și Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală, care au avut ocazia să aprofundeze într-un mod inedit tainele medicinei. „Întreaga catedră de nursing de la Åžcoala Postliceală Sanitară «Carol Davila» mulțumește conducerii școlii, doamnei director Carmen Făcăeru, pentru organizarea acestei olimpiade, care a fost un mod inedit de a marca «Ziua Asistentului Medical»”, ne-a declarat Mariana Dumitrașcu, șefa catedrei de Nursing.
Ziua Asistenului Medical a fost marcată și de filiala Vrancea a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali (OAMGMAR) din România, printr-un eveniment care a avut loc la Ateneul Popular din Focșani. Alexandru Cezar, președintele OAMGMAR Vrancea, ne-a precizat că în cadrul  evenimentului au fost prezentate mai multe lucrări cu diferite teme, el fiind cotat cu 5 credite EMC. „Le doresc tuturor asistenților medicali realizări în activitatea profesională, putere de muncă, sănătate și viață lungă. La mulți ani!”, a transmis  Alexandru Cezar. La nivelul județului Vrancea sunt 3.800 de asistenți medicali, din care 1.800 sunt în activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?