Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii Colegiului „Gheorghe Asachi”, specializați în gastronomie de un expert german


Până pe 9 mai, în cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani se derulează proiectul „Formare în domeniul serviciilor – Gastronomie”, în parteneriat cu Camera de Comerț a Germaniei, prin intermediul SES Germania (Serviciul Seniorilor Experți – SES – din Germania), cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Focșani. În cadrul activităților, care vor avea loc pe parcursul a trei săptămâni, 120 de elevi din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a vor desfășura activități practice alături de expertul german în gastronomie Max Heim. Seniorul expert are o experiență de 40 de ani ca bucătar, chef de cuisine, expert în activități de catering, trainer în gastronomie, participant la expoziții de artă culinară din Stuttgart, Nuremberg și Dublin, fiind președinte al juriului pentru diverse competiții internaționale de profil din Germania și Irlanda, organizator de traininguri în gastronomie în Ungaria, Franța și Irlanda.
Potrivit reprezentanților Colegiului „Gheorghe Asachi” Focșani, misiunea expertului german Max Heim este următoarea: eficientizarea managementului bucătăriei și restaurantului în concordanță cu standardele europene; utilizarea profesională a echipamentului existent; creșterea motivației elevilor pentru participarea la orele de pregătire practică; utilizarea terminologiei de specialitate în limba engleză; oferirea unui model de succes profesional în domeniul gastronomiei.
Prin implementarea acestui proiect, conducerea unității de învățământ speră că „elevii Colegiului Tehnic «Gheorghe Asachi» Focșani își vor completa pregătirea de specialitate în domeniul serviciilor cu un training de calitate, ce le va permite o inserție mai facilă pe piața muncii locale. Comunitatea locală a municipiului Focșani și a județului Vrancea va beneficia de experiența și bunele practici oferite de un exponent al unei țări considerate emblematice pentru turism și gastronomie și pentru calitatea învățământului profesional”.

   Primul colegiu partener cu SES Germania
 
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani este prima instituție vrânceană de învățământ care a beneficiat de sprijinul SES Germania, prin cooperarea cu un expert german în alimentație publică. În anul 2011, elevii și profesorii au beneficiat de o formare profesională alături de Hans Berger, expert în management hotelier, servicii de catering și banqueting. În anii 2012 și 2013, un număr de 200 de elevi au beneficiat de o formare în gastronomie alături de Hartmut Boll, expert german în gastronomie, cu experiență bogată în restaurante importante din Anglia, Suedia, Elveția și Germania.
2015 este cel de-al patrulea an de parteneriat cu camera de Comerț a Germaniei. „Începând cu anul 2007, Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» oferă absolvenților de clasa a VIII-a din județul Vrancea, interesați să practice o meserie în domeniul serviciilor, trei specializări atractive: tehnician în gastronomie, organizator banqueting și tehnician în turism. Colegiul dispune de o bază de practică modernă, care include mini-bucătărie, mini-bar, mini-restaurant și sală de servire a preparatelor și băuturilor. În perioada 2011-2014, colegiul nostru a beneficiat de sprijinul Camerei de Comerț a Germaniei prin intermediul SES, care a finanțat trei stagii de formare a profesorilor și elevilor cu specializări în domeniul alimentației publice”, se arată într-un comunicat al Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” Focșani.
Din echipa de proiect fac parte profesorii: Marilena Răvaș, Maria Drăgan, Marinela Anghel, Florina Damian, Mihaela Horeangă, Mihaela Arhire, Carmen Dumitru, Adriana Oborocea, Maria Neagu, Claudia Mihai, Vetuța Tărlungeanu, Vergina Dumitrescu, Daniela Stoica, Mirela Stoican, Cristina Neguț, Emilia Paiscar, Gabriela Chipon.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?