Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Campania „Siguranța copilului tău este prioritară”, la final


În luna martie, Bebetex România, distribuitor de scaune auto, parte a Grupului de firme Team Tex, lider european în fabricarea și comercializarea scaunelor auto pentru copii, împreună cu Organizația Non Guvernamentală Smart Group Solutions din Focșani, a inițiat o campanie de responsabilizare și conștientizare privind siguranța transportului copiilor. Prima parte a campaniei a avut loc în Promenada Mall Focșani unde, în colaborare cu DGASPC Vrancea, au fost acordate 130 de scaune auto tuturor familiilor cu autoturism ce au copii în plasament și necesită mijloace omologate de transport.
    A doua parte a campaniei s-a derulat în incinta centrului comercial Carrefour. Astfel, cumpărătorii ce au achiziționat produse pentru copii de minim 50 de lei au participat la tombola organizată de Bebe Tex, în perioada 27 – 29 Martie. În urma extragerii ce a avut loc în prezența unui notar, la sediul societății din Pașcani, județul Iași, au fost desemnați 6 câștigători ai scaunelor auto pentru copii. Aceștia sunt: Larisa Cristea – București, Gheorghe Cristinel Pîrlea – Odobești, Oana Podaru – Focșani, Aurica Teacă – Gugești, Livia Diaconu – Focșani și Vasile Bleșeru – Odobești.
    Prin această campanie, Bebetex România și-a dorit ca informații privind responsabilizarea și conștientizarea siguranței transportului copiilor să ajungă la cât mai mulți părinți sau viitori părinți și totodată să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveste importanța folosirii scaunului auto chiar și pe distanțe scurte, cum ar fi o plimbare prin oraș. „Ne bucurăm că am avut posibilitatea să contribuim la asigurarea siguranței copiilor instituționalizați din Județul Vrancea și pentru noi acesta a fost unul din scopurile principale ale Campaniei, pe care îl considerăm în totalitate atins. Al doilea scop a fost cel de a ajunge mesajul necesității asigurării siguranței în mșină la cât mai mulți părinți, iar aici avem speranța că am reușit să ne facem auzite opiniile și sfaturile într-o masură cât mai ridicată”, a declarat Roxana Cepalis, CEO Bebetex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?