Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Elevii Școlii nr. 3 Focșani vor afla tainele medicinei de urgență


Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Focșani vor afla, astăzi și mâine, informații privind apelarea numărului unic de urgență 112 și măsuri de prim ajutor medical. Angajații Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea și membrii asociației „Salvați o viață” vor derula în cadrul programului „Școala Altfel”, proiectul „Sănătate-Adaptabilitate-Actualitate”, în cadrul căruia, elevii claselor primare vor primi informații generale privind apelarea 112 în caz de urgență medicală, iar cei din clasele V – VIII vor fi instruiți cu privire la acordarea primului ajutor de bază.
„Proiectul de educație medicală «Sănătate-Adaptabilitate-Actualitate» a luat naștere din voința comună a celor implicați, domnul profesor Mihail Neagoe și domnul doctor Vitalie Bețișor și subsemnata, de a da elevilor un plus de cunoștințe pentru a ști cum să acționeze dacă se întâlnesc cu o situație critică (accidente, catastrofe, urgențe medicale de grad 0). Asemenea momente sunt cruciale în viața de zi cu zi și fac proba orientării de moment a celor aflați la fața locului. Nu excludem că în urma acțiunii să încolțescă «o sămânță» în unele sufletele în formare, care vor îmbrățișa o meserie umană, așa cum este cea medicală”, ne-a declarat Emilia Ștefănescu, președinta Asociației „Salvați o viață”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?