Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Consiliul Judeţean a demarat lucrările de plombare şi balastare a unor drumuri judeţene


Consiliul Județean Vrancea a demarat lucrări de asfaltare pe o suprafață de 52.500 de  metri pătrați pe un număr de nouă drumuri județene. Deja se lucrează pe mai multe drumuri, primele operațiuni fiind cele de frezare, iar ulterior se va trece la turnarea de mixturi asfaltice. De asemenea, vor fi executate lucrări de de balastare pe aproximativ 130 de kilometri de drumuri județene.

    Consiliul Județean Vrancea a demarat lucrări de asfaltare pe o suprafață de 52.500 de  metri pătrați pe un număr de nouă drumuri județene, lucrări ce vor costa peste 2, 6 milioane de lei. Deja se lucrează pe mai multe drumuri, primele operațiuni fiind cele de frezare, iar ulterior se va trece la turnarea de mixturi asfaltice. Directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache a declarat că lucrările de asfaltare vor începe imediat după sărbătorile pascale. „Constructorul a demarat lucrări de frezare pe drumurile prinse în lista de reparații și plombare urmând ca imediat după sărbătorile pascale să se treacă la turnarea mixturilor asfaltice”, a precizat Romeo Iordache.
    Consiliul Județean Vrancea va executa lucrări de reparații și plombare a mai multor drumuri județene. În total vor fi realizați 52.500 de metri pătrați de plombe și reparații asfaltice, în valoare de 2,6 milioane de lei. Astfel de lucrări vor fi executate pe drumul județean 205 B Odobești-Vârteșcoiu, care va fi complet reparat, suprafața plombată însumând 8.000 metri pătrați. Lucrări similare vor avea loc și pe alte drumuri din podgoriile vrâncene. Este vorba despre DJ 205C Golești – Cîrligele – Vîrteșcoiu, unde se vor face reparații pe o suprafață totală de 10.000 metri pătrați, dar și pe drumul județean DJ 205 R Cotești- Gologanu, drum pe care se vor plomba 8.000 metri pătrați. De asemenea, va fi reabilitat DJ 241 – Tănăsoaia -Boghești -intersecție DN 11A, pe o suprafață de 300 metri pătrați, DJ 241 A – Feldioara – Ocheșești (Corbița), intersecție DN 11A, pe o suprafață de 400 metri pătrați, DJ 202 E -Sihlea – Obrejița – Tîmboiești, unde vor avea loc reparații pe 5.500 metri pătrați, DJ 205 J intersecție DJ 205 H-sat Mănăstioara, pe o suprafață de 1500 metri pătrați, DJ 204 D, intravilan satul Vadu Roșca, comuna Vulturu, pe o suprafață de 4.500 metri pătrați, DJ 204 D, intrare sat Vulturu-intersecție DN 23, comuna Vulturu, pe o suprafață de 4000 metri pătrați, DJ 204 D, intravilan Hîngulești, pe o suprafață de 3000 metri pătrați, DJ 204 G, Biliești-intersecție DJ 204D, pe o suprafață de 2500 metri pătrați.

   Aproximativ 130 de kilometri de drumuri județene vor fi balastate

    Totodată, Consiliul Județean va executa lucrări de balastare pe aproximativ 130 de kilometri de drumuri județene. Valoarea estimată a investiției este de 3,8 milioane de lei. Lucrările vor consta în balastarea următoarelor drumuri:
DJ 205 B- Gugești-intersecție DN2 pe o lungime de 2,7 kilometri;
DJ 204 P- Gura Caliței și DN 2N – Dumitrești – Poienița, pe o lungime de 20 de kilometri;
DJ 202 E -Sihlea – Voetin – limită  județ Buzău, pe o lungime de 14 kilometri; DJ 202 E- Tîmboiești – Bordești,  pe o lungime de 3,8 kilometri;
DJ 205 S -Cîmpineanca – Pietroasa – Olteni – Vîrteșcoiu, pe o lungime de 5,7 kilometri;
DJ 202 F- Bălești-Bogza, pe o lungime de 6,3 kilometri;
DJ 205P-ieșirea sat Făurei-intersecție DN 2 (Comuna Garoafa), pe o lungime de 2,9 kilometri;
DJ 204D- ieșire Vulturu – Hîngulești, pe o lungime de 1,55 kilometri;
DJ 204D- Hîngulești – Maluri, pe o lungime de 3,25 kilometri;
DJ 204 E- Mirceștii Vechi-Ciușlea, pe o lungime de 5,5 kilometri;
DJ 204D -Suraia – Vadu Roșca, pe o lungime de 4,55 kilometri;
DJ 241 F- limită județ Bacău – Plăcințeni – intersecție DJ 241, comuna Boghești, pe o lungime de 6 kilometri;
DJ 205J – ieșire Fitionești – Schit Mușunoaiele, pe o lungime de 15,30 kilometri; DJ 205L – Negrilești -spre Soveja, pe o lungime de 3 kilometri;
DJ 15 -Gura Văii-intersecție DN DN 2L, pe o lungime de 3,8kilometri;
DJ 115- limită județ Bacău-Cîmpuri;
DJ 119C- limită județ Bacău-Anghelești, pe o lungime de 5 kilometri;
DJ 205 L -Chiojdeni – Cătăuți, pe o lungime de 6 kilometri;
DJ 241 F- Boghești limită județ Galați, pe o lungime de 15 kilometri;
    În total vor fi balastați 130 de kilometri de drumuri județene pe care vor fi folosiți 63.805 metri cubi de balastru.

   174 de kilometri de drumuri județene au fost reabilitate și modernizate

    Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că va continua programul de modernizare a drumurilor județene. Acesta a precizat că a reușit ca împreună cu echipa sa să modernizeze în totalitate peste 170 de kilometri de drumuri județene. „Am reabilitat în județul Vrancea 174 kilometri de drum județean și evident că aceste investiții în materie de drumuri vor continua. Vrancea are cele mai bune drumuri județene. Mai sunt o parte din drumuri în sudul județului de reabilitat, dar am început de la nord, am ajuns în centru și acum ne apucăm de sudul județului și vom reabilita toate drumurile care se descarcă în DN 2 – E 85. Modernizarea se referă atât la drumuri, cât și poduri, șanțuri, apărările de mal, stabilizările de versanți, unde este cazul”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?