Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Cererea de prelungire a arestării preventive pentru Elena Udrea se judecă luni


Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru luni, 23 martie, data când va judeca cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”. În același dosar, DNA solicită prelungirea măsurilor preventive și în cazul altor inculpați, respectiv Rudel Obreja și Tudor Breazu (arest preventiv), Ștefan Lungu și Gheorghe Nastasia (arest la domiciliu).
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost acuzată inițial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită. 
Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită. „În 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanții SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unități administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România’. La 24 august și 20 decembrie 2010, SC Termogaz Company a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul lui Ștefan Lungu, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de SC Termogaz Company”, susțin procurorii.
Anchetatorii au reținut că, în perioada 2010 — 2011, Elena Udrea și Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în dosar), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?