Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Grădiniţă şi împăduriri la Vârteşcoiu


Primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza a declarat că pregătește un proiect de împădurire a zonelor cu potențial ridicat de alunecare de teren. „Avem câteva zone în comună unde din cauza ploilor și mai ales a scurgerilor de apă de pe versanți, există pericolul să avem alunecări de teren, mă refer la zonele traversate de apele care ies din albii când sunt ploi abundente, ca de pildă pe Seaca. Vrem să plantăm urgent salcâmi și alte specii care cresc rapid și stabilizează solul”, a spus Viorel Mîrza.
    Pe de altă parte, edilul șef din Vîrteșcoiu a declarat că intenționează ca anul acesta să construiască o grădiniță cu program prelungit. „Anul acesta intenționăm să construim o grădiniță cu program prelungit în centrul comunei Vîrteșcoiu. Deja a fost executat proiectul tehnic și urmează să îl depunem pentru a obține finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală(PNDL). Conform proiectului, grădinița în care vor învăța 25-30 de copii va avea sală de clasă, sală de mese, dormitoare, grupuri sanitare, apa curentă și canalizare, centrală termică. Valoarea estimată a investiției este de 420 mii lei, plus TVA”, a susținut primarul comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?