Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

EXCLUSIV! DNA a descins la ISU Vrancea! Procurorii au redeschis dosarul angajărilor din 2007


    Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București fac, din nou, verificări cu privire la modul în care s-au făcut angajările la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Este vorba despre angajările din sursă externă, făcute în anul 2007, atunci când în unitate au venit peste 150 de oameni, după ce au susținut un examen.
    Se pare că DNA-ul a deschis un nou dosar, cel mai probabil ca urmare a unei sesizări. Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, căpitan Cristina Duță a confirmat faptul că se fac verificări pe această linie, ea precizând că săptămâna trecută, procurori din cadrul DNA au fost la ISU Vrancea și au solicitat date cu privire la angajările din 2007. „Reprezentanți din cadrul DNA s-au prezentat săptămâna trecută la instituția noastră și au solicitat date referitoare la angajările efectuate în anul 2007”, ne-a precizat căpitan Duță.
    Potrivit unor surse, pe lângă faptul că procurorii anticorupție au ajuns la ISU Vrancea, dosarele cu angajările din 2007 au fost deja trimise la București, pentru a fi verificate în detaliu. Aceleași surse au adăugat că deocamdată nu ar fi angajați ai instituției care au făcut parte din comisia de examen și care acum să fi fost puși sub acuzare.
    De menționat este faptul că pe această linie s-au mai făcut verificări și în anul 2008. Și atunci, ca și acum, procurori din cadrul DNA au verificat aceleași dosare de angajare și nimeni nu a fost trimis în judecată. Verificările au fost făcute atunci ca urmare a unor sesizări venite din partea celor care au participat la examen și care nu au fost mulțumiți de modul de desfășurare a acestuia. Trebuie precizat că atunci au fost peste 500 de persoane care au candidat pentru cele aproape 200 de locuri scoase la concurs. Verificările din 2008 au fost făcute după ce s-a sesizat că au fost persoane care ar fi trecut foarte ușor de probele sportive, probe care au fost eliminatorii. De asemenea, au fost vehiculate și sume de bani, dar aceste afirmații nu s-au dovedit a fi adevărate în condițiile în care în urma anchetei efectuate atunci nu au fost dispuse și măsuri.
   
   Dosarele de angajare ridicate de la jandarmi, aduse înapoi

    Și angajările de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea sunt în atenția DNA. În timp ce dosarele de angajare de la ISU au ajuns din nou la București, la jandarmi, dosarele ridicate în februarie 2014 au fost aduse înapoi, săptămâna trecută. „Săptămâna trecută au fost restituite toate dosarele, care au fost ridicate pentru a fi verificate de către procurorii DNA”, ne-a declarat plutonier adjutant șef Adrian Costescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
    Reamintim că în februarie 2014, doi procurori din cadrul DNA au venit la IJJ Vrancea pentru a verifica documente care vizau angajările din sursă externă din anii 2006 și 2007. La momentul respectiv, reprezentanții IJJ Vrancea ne-au spus că nu au alte detalii cu privire la verificările efectuate, dar bănuiau că foști colegi, care au fost disponibilizați în anul 2011, au făcut sesizări la DNA. Surse din cadrul IJJ ne-au spus după venirea celor doi procurori că se așteaptă să mai urmeze și alte controale, dar și că, în opinia lor, nu există nereguli cu privire la angajările din 2006-2007.

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?