Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

A început distribuirea biletelor de tratament la Casa de Pensii!


Pensionarii și asigurații Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea care doresc să petreacă anul acesta un sejur într-o stațiune de tratament balenar, pot depune cereri în acest sens la sediul instituției. Potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea, deocamdată, pentru anul în curs au fost repartizate județului nostru un număr preliminar de 1.240 de bilete de tratament balnear, împărțite pe 19 serii, numai în unitățile de tratament balnear proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).  
Mai exact, în momentul de față sunt disponibile bilete pentru stațiunile Amara, Covasna, Buziaș, Lacu Sărat, Olănești, Nicolina, Pucioasa și Sărata Monteoru. „Până la această dată nu a fost finalizată procedura de contractare a biletelor de tratament balnear cu unitățile private, urmând să se primească repartiția finală. Deocamdată au fost repartizate și eliberate bilete de tratament balnear pentru primele două serii. Pentru prima serie, care a avut data prezentării în stațiune 16 februarie 2015, au fost repartizate instituției noastre un număr de 64 bilete de tratament, fiind eliberate beneficiarilor 54 de bilete. Pentru cea de-a doua serie, cu data prezentării în stațiune 4 martie 2015, au fost repartizate instituției noastre un număr de 53 de bilete de tratament, acestea urmând să fie eliberate beneficiarilor în perioada 19 februarie 2015 – 4 martie 2015”, a detaliat Adrian Juravle.
Până în prezent, 1.556 de pensionari și asigurați care își doresc să meargă la tratament balenar s-au grăbit și au depus deja cereri pentru obținerea unui bilet, la Compartimentul bilete de tratament din cadrul CJP Vrancea. Cele mai solicitate stațiuni sunt, în continuare, Covasna, Lacu Sărat, Felix, Olănești, Slănic Moldova, dar și stațiunile estivale precum Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, Neptun și Saturn. Durata sejurului unui bilet de tratament balnear este și anul acesta de 16 zile, în cadrul cărora doar 12 sunt rezervate tratamentului propriu zis.
    Conform prevederilor HG nr. 54/2015, pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. „În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din pensia brută acordată de către casele de pensii sectoriale din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția. De asemenea, persoanele care beneficiază de drepturi de pensie și de drepturi salariale, vor plăti 50% din cuantumul brut al drepturilor de pensie cumulate cu drepturile salariale, dar nu mai mult de prețul integral al biletului. În situația asiguraților (salariaților), cuantumul contribuției individuale este de 50% din prețul biletului în situația în care veniturile salariale brute se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie (2.415 lei), și 100% din prețul biletului în situația în care veniturile salariale brute se situează peste cuantumul salariului mediu brut pe economie”, a precizat Adrian Juravle, directorul CJP Vrancea.

   Acte necesare obținerii unui bilet

    Actele necesare pentru obținerea unui bilet de tratament balnear de către pensionari sunt: cerere de acordare a biletului de tratament balnear; actul de identitate (copie); biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original); cupon de pensie.
    Pentru obținerea unui bilet, salariații trebuie să depună la CJP Vrancea următoarele documente: cerere; actul de identitate (copie); biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare, eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original); adeverință de salariat.

   Cine are dreptul la gratuitate

    Pensionarii de invaliditate pot depune cereri la CJP Vrancea, în vederea obținerii de bilete de tratament balnear în mod gratuit, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale. Potrivit legislației în vigoare, mai au dreptul la gratuitate și următoarele categorii de persoane: beneficiarii de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990; beneficiarii de drepturi stabilite în baza prevederilor OUG nr. 105/1999; persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 44/1994 privind veteranii de război; persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii 49/1999 privind pensile IOVR; persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Acestea din urmă trebuie să prezinte, pe lângă certificatul de încadrare în grad de handicap, și programul individual de reabilitare și integrare socială.
    La bilete de tratament gratuite mai au dreptul persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit art. 22 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și salariații care lucrează în mediu radioactiv – zonele I și II de expunere la radiații. Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete. După repartizarea biletelor gratuite, biletele rămase se repartizează pe serii, stațiuni și unități de tratament.

   Un singur bilet pe an

    Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, organizează și administrează modalitatea de trimitere la tratament balnear a persoanelor îndreptățite, având la dispoziție fondurile alocate pentru acest tip de prestații prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. „Potrivit art. 2 din HG nr. 54/2015 în unitățile de tratament balnear, proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2015 un număr de maximum 59.641 de locuri la tratament balnear, la nivelul întregii țări„, a precizat directorul CJP Vrancea.
    Biletele de tratament se pot acorda în limita numărului de locuri la tratament balnear finanțat din bugetul asigurărilor sociale de stat. Acestea se acordă individual, iar în cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera doar un singur bilet de tratament balnear.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?