Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

VREMEA va fi rece în weekend, cu vânt puternic şi ninsori


Vremea va continua să se răcească, sâmbătă, și va deveni ușor mai rece decât ar fi normal pentru această dată în regiunile extracarpatice. În cursul zilei înnorările vor persista în jumătatea sudică a țării, unde, mai ales până în orele după-amiezii, va continua să ningă, iar pe arii restrânse în Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, ninsorile vor fi mai însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a zilei în sud-estul teritoriului, iar noaptea pe crestele montane, cu rafale de până la 45…55 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în vest, centru și nord, dar numai pe spații mici, îndeosebi la munte, va ninge slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -9 și -2 grade.
Duminică, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie, cu maxime cuprinse între -4 și 3 grade și minime între -9 și -1 grad. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ninge, în general slab cantitativ, la munte, ziua în vestul, centrul și nordul țării, iar noaptea local în sud și sud-est și pe arii mai restrânse în restul zonelor. Vântul va avea intensificări locale în toate regiunile și în special la munte, în Banat și Oltenia vor fi posibile rafale de peste 50 km/h, spulberând zăpada.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?